Elicopter prăbușit în Cuba, toți pasagerii au murit

Data publicării:
elicopter
FOTO: Guliver/ Getty Images

Cinci persoane au murit vineri dimineaţă în Cuba, după ce un elicopter militar s-a prăbușit în estul insulei, între provincia Holguin şi Guantanamo, a anunţat Ministerul Forţelor Armate de la Havana, citat de AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Elicopterul "s-a prăbuşit pe un deal", iar "cele cinci persoane aflate la bord au decedat", a indicat ministerul într-un comunicat difuzat de mediile de stat şi citit la televiziune.

"O comisie a Ministerului Forţelor Armate Revoluţionare desfăşoară o anchetă asupra cauzelor accidentului", a precizat comunicatul fără să ofere alte detalii.

Ultimul accident grav petrecut în Cuba a avut loc la 18 mai 2018, când un avion Boeing 737-200 s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Havana, făcând 112 morţi, o singură pasageră supravieţuind. O anchetă a ajuns la concluzia că au fost erori în calcul greutăţii şi "centrării" aparatului.

De asemenea, opt militari cubanezi şi-au pierdut viaţa în aprilie 2017 în accidentul unui avion de fabricaţie rusească în regiunea muntoasă Artemisa (vest).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri