Explozie la o bază militară din Rusia. Autoritățile au anunțat două decese

Data publicării:
rachetă Rusia
FOTO cu caracter ilustrativ: Ministerul Apărării din Rusia

Cel puțin două persoane au murit și alte șase au fost rănite în urma unei explozii produse joi la o bază de lansare a rachetelor balistice din nordul Rusiei, în timpul unui test de armament, relatează BBC și Reuters.

Ambele persoane decedate erau specialiști civili, a transmis Ministerul Apărării din Rusia prin intermediul unui comunicat. Printre cele șase persoane rănite se numără atât civili, cât și militari.

Autoritățile nu au dat numele bazei militare în care s-a produs incidentul. Din primele informații, aceasta s-ar afla în regiunea Arkhangelsk.

În urma exploziei, șase oficiali ai Ministerului Apărării și ai unor companii de dezvoltare au fost răniți. Doi specialiști au murit în urma rănilor suferite”, se menționează în comunicatul emis de Minister.

Explozia a avut loc în timpul testării unui motor de rachetă, a anunțat un oficial din cadrul Ministerului Apărării, menționând că nu au fost înregistrate radiații sau emanări de materiale dăunătoare în urma incidentului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În timpul testării unui motor a avut loc explozia și combustia produsului”, a declarat oficialul, citat de agenția de presă Interfax.

„Nu au fost emanate chimicale dăunătoare în atmosferă, iar nivelul de radiații este normal”, a adăugat acesta.

Autoritățile din orașul Severodvinsk au anunțat că în urma exploziei a fost înregistrată o creștere ușoară a nivelului de radiații, relatează agenția de presă Tass.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri