Explozie puternică în Praga. Cel puțin 55 de persoane au fost rănite

Data publicării:
praga

Explozia a provocat haos şi panică în centrul oraşului Praga, pentru că oamenii nu ştiau ce se întâmplă. Faţada clădirii în care s-a produs deflagraţia s-a prăbuşit, iar suflul a spulberat geamurile chiar şi la Teatrul Naţional Ceh, aflat la câteva sute de metri distanţă. Martorii au povestit anchetatorilor că deflagraţia a fost atât de puternică încât s-a auzit până la doi kilometri distanţă, în cartierele periferice din Praga.

Directorul serviciilor de salvare, Zdenek Schwarz, a declarat că este posibil ca trei sau patru persoane să fi murit în explozie.

„Câini special antrenaţi au marcat un loc în care s-ar putea afla trei sau patru persoane moarte", a declarat Schwarz, citat de site-ul novinky.com.

„A fost o explozie incredibil de puternică. Am crezut că se va prăbuşi clădirea peste mine. M-am uitat pe fereastră şi am văzut un nor uriaş şi, peste tot, numai praf. Probabil gazul a fost de vină, dar nu ştiu nimic altceva”, spune un martor.

Mai multe maşini parcate pe trotuar au fost, de asemenea, distruse. Ca măsură de precuţie, străzile din apropiere au fost închise, iar cafenelele, magazinele, dar şi apartamentele din zonă, evacuate de teama unei noi explozii. În clădirea în care s-a produs deflagraţia se află birourile Asociaţiei Transportatorilor Aeriene, dar şi o galerie de artă. Din fericire, la acea oră, în interior nu erau decât 15 persoane, care au fost scoase de echipele de intervenţie.  

Încă nu se cunosc cauzele care au dus la producerea exploziei. Din primele informații reiese că ar fi vorba de o acumulare de gaze. 

Străzile au fost închise, iar cafenele și magazinele au fost evacuate, de teama unei noi explozii. Martorii spun că deflagrația a fost atât de puternică, încât s-a auzit până la doi kilometri. Suflul exploziei a distrus geamurile clădirilor din apropiere, inclusiv pe cele ale Teatrului Național.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu a angajat un avocat, descoperirea...
Digi FM
VIDEO Momentul intonării imnului pentru David Popovici, trăit la maximum de românii aflați la Singapore...
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Pensiile speciale vor fi tăiate cu sume între 5.000 și 10.000 lei. Cine pierde o avere la pensie?
Digi FM
Messi, moment adorabil după ce a fost surprins de „kiss cam” la concertul Coldplay. Chris Martin le-a cântat...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Monica Bellucci radiază la brațul lui Tim Burton: "Am întâlnit un suflet spectaculos". Îndrăgostiți și mereu...
UTV
Aur pentru David Popovici la Mondialele din Singapore: „M-am bucurat mai mult decât la Jocurile Olimpice”