FÂȘIA GAZA. Sute de palestinieni își părăsesc casele sub o ploaie de bombe

Data publicării:
21112012 20bombe-34598

Oraşul Gaza este bombardat de la primele ore ale dimineaţii, dar raidurile israeliene s-au intensificat după atentatul comis în Tel Aviv. Sute de palestinieni își părăsesc locuințele, în pericol de a fi lovite în orice moment.

„Vrem liniște, nu vrem să mai auzim țipetele copiilor noștri, nu vrem să le mai fie frică tot timpul. Se trezesc noaptea de fiecare dată când aud zgomotul bombardamentelor, le e teamă. Nu mai vrem război”, a spus o femeie din Gaza.

Cu toate acestea, militanţii palestinieni spun că nu renunţă la lupta lor.

„Până în acest moment nu există niciun acord de încetare a focului şi vom continua să răspundem la crimele comise de israelieni”, a declarat un responsabil Hamas.

La nivel diplomatic, liderii internaţionali nu renunţă, însă, la încercările de a obţine un armistiţiu între Israel şi Hamas. Secretarul de stat american, Hillary Clinton s-a întâlnit în Cisiordania cu liderul palestinian, Mahmoud Abbas, apoi s-a dus la Cairo pentru noi discuţii de pace.

Clinton și-a exprimat aprecierea pentru leadership-ul lui Abbas în încurajarea calmului și menținerea securității.

O televiziune libaneză afiliată Hezbollah a informat că Brigăzile Martirilor al-Aqsa au revendicat atentatul din Tel Aviv. Televiziunea nu a dat detalii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri