Franța cere acces pentru presa independentă în Gaza și evacuarea colaboratorilor France Presse aflați în pericol de foamete

Data publicării:
Israel-Hamas War 2025: Journalists Hold Protest In Gaza
Protest organizat de jurnaliști în orașul Gaza, împotriva războiului de exterminare și înfometare al Israelului împotriva civililor. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a cerut marți ca presa liberă și independentă să aibă acces în Fâșia Gaza, avertizând asupra situației dramatice a jurnaliștilor locali. Potrivit organizațiilor media, unii colaboratori ai agenției France Presse riscă să moară de foame, în contextul ofensivei israeliene extinse și al blocadei care a adus enclava palestiniană în pragul foametei.

"Sperăm să îi putem scoate pe unii colaboratori ai jurnaliştilor noştri în următoarele câteva săptămâni", a adăugat ministrul la France Inter, întrebat despre situaţia mai multor colaboratori ai France Presse pe teren care, potrivit conducerii agenţiei, se află într-o "situaţie teribilă".

"Depunem mult efort şi energie în acest sens", a dat asigurări ministrul francez, care s-a exprimat din estul Ucrainei, unde se află într-o vizită. "De luni de zile, asistăm neputincioşi la deteriorarea dramatică a condiţiilor lor de viaţă. Situaţia lor este acum de nesuportat, în pofida curajului, a angajamentului profesional şi a unei rezilienţe exemplare", se arată într-un comunicat al AFP luni, în timp ce Societatea Jurnaliştilor (SDJ) a avertizat asupra riscului "de a-i vedea murind".

"Am pierdut jurnalişti în conflicte, am avut răniţi şi prizonieri în rândurile noastre, dar niciunul dintre noi nu-şi aminteşte să fi văzut un colaborator murind de foame", a subliniat SDJ.

ONU şi organizaţii neguvernamentale avertizează periodic cu privire la riscul izbucnirii foametei în enclava palestiniană, asediată de Israel, după 21 de luni de conflict, declanşat în urma atacului fără precedent al grupării islamiste palestiniene Hamas în teritoriul israelian la 7 octombrie 2023.

Franța condamnă extinderea ofensivei Israelului în Gaza

Barrot a afirmat că Franţa condamnă "cu cea mai mare fermitate" extinderea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, lansată luni, ceea ce "va agrava şi mai mult o situaţie deja catastrofală".

"Nu mai există nicio justificare pentru operaţiunile militare ale armatei israeliene în Gaza. Aceasta este o ofensivă care va agrava şi mai mult o situaţie deja catastrofală şi va provoca noi strămutări forţate, lucru pe care îl condamnăm în termenii cei mai fermi", a declarat el.

Franţa face apel la "o încetare imediată a focului, la eliberarea tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas, grupare care trebuie de acum dezarmată şi la accesul neîngrădit al ajutorului umanitar în Fâşia Gaza", a adăugat ministrul francez de externe.

Citește și OMS denunţă atacurile israeliene asupra sediilor sale din Fâșia Gaza

Armata israeliană şi-a extins ofensiva luni într-un nou sector al Fâşiei Gaza, la Deir al-Balah, în centrul enclavei palestiniene, şi intenţionează să acţioneze în zone unde nu a mai fost niciodată în timpul celor 21 de luni de război împotriva Hamas, ordonând palestinienilor de aici să plece spre locuri mai sigure.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Digi FM
Românul care-l critică pe David Popovici și-l numește "lup singuratic cu staff de 5 persoane": "Mai pune și...
Pro FM
Ana Baniciu, poză de revistă în costum de baie, pe o plajă sălbatică. Anul trecut devenea mamă, acum își...
Film Now
Adam Sandler, adevărul despre secretul căsniciei „foarte speciale” cu Jackie. Soția sa apare în toate filmele...
Adevarul
Viața unei mici comunități din Albania, dată peste cap de un exod în masă peste hotare: „Ne vedem la Londra”
Newsweek
Pensionarii depun acte pentru anularea CASS la pensie. De ce este o mare escrocherie?
Digi FM
Adevărul din spatele performanței lui David Popovici, dezvăluit de nutriționistul sportivului: „Victoria e...
Digi World
Forma rară de Parkinson de care suferea Ozzy Osbourne ridică noi întrebări. Ce ar fi contribuit la progresia...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Ce spun prieteni de-ai fostei soții a lui Liam Neeson despre legătura lui cu Pamela Anderson. Natasha a murit...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”