FRANȚA. Pentru a beneficia de reducere 100% la haine, au venit la cumpărături ...dezbrăcați

Data publicării:
1001 20franta-42963

O sută de tineri au fost selectaţi de responsabilii magazinului, dintre mult mai mulţi doritori, care s-au înscris pe internet, să participe la evenimentul care a marcat începutul sezonului de reduceri.

Pentru mulţi dintre participanţi a fost ocazia să ia haine pe care nu şi le puteau permite. Suficiente haine pentru o ţinută completă, nu una-două piese.

Faptul că au fost nevoiţi să se îmbrace sumar nu i-a deranjat deloc. Ba chiar i-a ajutat, spun unii clienţi, să probeze rapid, printre rafturi, hainele alese şi să nu mai stea la cozile de la cabinele de probă.

Te simţi mai liber, poţi proba hainele peste tot. Este şi mai practic aşa, e foarte tare. O experienţă care trebuie încercată. Mi-ar plăcea să pot face întotdeauna cumpărături aşa.

Sezonul reducerilor început acum durează cinci săptămâni. Cei care au ratat debutul se pot bucura de preţuri mai mici decât de obicei şi de posibilitatea de a-şi face cumpărăturile... îmbrăcaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri