Hillary Clinton, Doctor Honoris Causa al Universităţii St. Andrews

Data publicării:
hillary clinton mfax

Hilarry Clinton a fost invitată să ia parte la ceremoniile care marchează 600 de ani de la fondarea Universităţii Saint Andrews.

Cu această ocazie, conducerea universităţii i-a înmânat diploma de doctor în drept, Honoris Causa, pentru meritele din domeniul democraţiei, drepturilor omului şi promovării femeilor. Vizibil emoţionată, fosta şefă a diplomaţiei americane a adus şi ea un omagiu instituţiei care a dat lumii cinci laureaţi Nobel.

„Universitatea St. Andrews nu a fost niciodată un loc al liniştii şi asta e bine. Pentru că din zgomot şi agitaţie se ivesc creativitatea şi excelenţa. Astăzi, de aici porneşte totul: învăţământul care deschide lumea, ştiinţa care face lumea mai bună, chiar şi o poveste de dragoste care încântă lumea”, a declarat Hillary Clinton, fost secretar de Stat al SUA. 

Hillary Clinton a făcut aluzie la prinţul William şi soţia sa Kate, care s-au cunoscut pe vremea când erau studenţi la Saint Andrews.

Alături de fosta prima doamnă a Statelor Unite, au mai primit titluri universitare onorifice alte 18 personalităţi, între care inventatorului internetului, Tim Berners-Lee şi profesorul de fizica particulelor Peter Higgs. A fost prima vizită în străinătate a lui Hillary Clinton, din februarie, când şi-a încheiat mandatul în fruntea Departamentului de Stat.

Deşi a fost invitată să predea la Harvard, Hillary Clinton nu a anunţat ce are de gând să facă mai departe. Mulţi analisti spun că insa ca va candida la alegerile prezidenţiale din 2016. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri