Hillary Clinton şi-a încheiat oficial mandatul de secretar de stat

Data publicării:
0202 20hillary 20clinton-47234

Hillary Clinton a fost întâmpinată cu aplauze la ceremonia de încheiere a mandatului ca secretar de stat. După ce a vizitat 112 ţări şi a parcurs aproape un milion de kilometri, fosta primă doamnă şi-a părăsit postul în culmea popularităţii.

„Când am preluat postul de secretar de stat şi am venit aici în urmă cu patru ani, am fost primită cu multă căldură, iar atunci am ştiut că este ceva special în legătură cu acest loc. Uitându-mă înapoi la ultimii patru ani, sunt foarte mândră de ce am reuşit să realizăm împreună. O să-mi fie dor de voi, probabil o să vă mai sun, doar ca să mai stăm de vorbă”, a spus fostul secretar de stat.

În vârstă de 65 de ani, Hillary Clinton și-a făcut deja planuri de vacanţă: mai multe ore de somn, mai mult timp petrecut cu familia şi o nouă carte autobiografică. A păstrat, însă, tăcerea asupra unei eventuale candidaturi la președinția Statelor Unite în 2016.

Hillary Clinton are și un mare regret: că nu a putut preveni atacul de la ambasada Statelor Unite din oraşul libian Benghazi. Ambasadorul american şi alţi trei conaţionali şi-au pierdut atunci viaţa.

Clinton va fi înlocuită în postul de secretar de stat de către John Kerry, confirmat la începutul săptămânii în această funcție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri