"Iepurașul de Paște" și "Zână Măseluță", declarați angajați esențiali, în Noua Zeelandă, în lupta împotriva COVID-19

Data publicării:
Newborn iepurasul de paste arrive at whispnade zoo in time for Easter, Bedfordshire, Apr 2014
Foto: Profimedia Images

Iepurașul de Paște și Zâna Măseluță sunt considerați angajați esențiali în lupta cu COVID-19, în Noua Zeelandă, a anunțat premierul Jacinda Ardern, putând astfel să-i viziteze pe copii în ciuda carantinei, potrivit New York Times.

În întreaga lume, miliarde de oameni stau acasă pentru a reduce răspândirea coronavirusului, cu excepția personalului medical, a ofițerilor de poliție, a farmaciștilor, a vânzătorilor din magazinele alimentare. În Noua Zeelandă, pe această listă au mai fost adăugate încă două "meserii", după ce premierul Jacinda Ardern a anunțat luni că Iepurașul de Paște și Zâna Mășeluță sunt considerați și angajați esențiali.

„După cum vă puteți imagina, în acest moment, desigur, ei vor fi foarte ocupați în special cu familiile lor”, a spus Ardern, încercând astfel să aducă un strop de veselie și curaj copiilor, în această perioadă tensionată. Șefa Executivului a introdus carantina la domiciliu, de pe 24 martie până pe 24 aprilie, ca măsură împotriva răspândirii virusului.

În Noua Zeelandă au fost înregistrate 1160 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care un singur caz a fost fatal, potrivit datelor World Meters.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri