Galerie Foto În urmă cu 25 de ani, în Germania avea loc cel mai grav accident feroviar din lume în care a fost implicat un tren de mare viteză

Pe 3 iunie 1998 s-a produs, în Germania, cel mai grav accident din lume în care a fost implicat un tren de mare viteză.
Bilanțul s-a ridicat la 101 morți și 88 de răniți.
Accidentul feroviar s-a produs lângă Eschede, landul Saxonia Inferioară, în jurul orei 11 dimineața. Aproape 290 de persoane se aflau în tren la momentul accidentului.
Tragedia s-a produs după o defecțiune tehnică. Personalul aflat în locomotiva și pasagerii din primele două vagoane au suferit răni ușoare, dar vagoanele din spate au deraiat și au fost distruse, existând foarte puțini supraviețuitori din acestea. Defecțiunea tehnică a fost cauza accidentului, însă mai mulți factori au contribuit la gravitatea situației, precum proximitatea de un pod de care vagoanele din spate s-au lovit la viteze de aproape 200 km/oră.
În urma accidentului feroviar, compania de stat care operează căile ferate din Germania - Deutsche Bahn - a plătit despăgubiri de 30 de milioane de dolari. În 2002, doi oficiali și un inginer Deutsche Bahn au fost trimiși în judecată pentru omor prin imprudență. Procesul a durat 53 de zile. În aprilie 2023, acuzații și autoritățile germane au ajuns la o înțelegere, iar acuzații au plătit câte o amendă de 10.000 de euro.
Editor : V.M.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.