Incendiile de vegetație scăpate de sub control din Canada alungă mii de oameni din case: „Avem nevoie de ploi”

Data actualizării: Data publicării:
incendii în Canada
Canada a ridicat Nivelul Naţional de Alertă la 5 din 5. Sursa foto: Profimedia Images

Incendiile de vegetație, extinse și greu de controlat, fac ravagii în vestul și centrul Canadei, forțând mii de oameni să-și părăsească locuințele. Se confirmă astfel temerile privind un sezon al incendiilor deosebit de grav, în timp ce autoritățile avertizează că situația ar putea deveni și mai periculoasă în lipsa ploilor.

Premierii din Manitoba şi Saskatchewan au declarat stare de urgenţă şi mare parte din Canada, de la Teritoriile de Nord-Vest şi Alberta până în Quebec, se afla, joi, la risc ”extrem” de incendii de vegetaţie, acesta fiind cel mai înalt nivel pe scara privind riscul de incendii al Agenţiei de Mediu din Canada, informează News.ro.

Joi, erau peste 160 de incendii de vegetaţie active în Canada, potrivit Centrului canadian interagenţii pentru Incendii de Pădure, iar circa jumătate dintre acestea nu se află sub control. Joi, ţara a ridicat Nivelul Naţional de Alertă la 5 din 5, neobişnuit de ridicat pentru acest moment, atât de devreme în sezonul incendiilor. Anul trecut, Canada nu a ajuns la acest nivel până în 15 iulie.

Stare de urgență în Manitoba

În Manitoba, circa 17.000 de persoane au primit ordin de evacuare, inclusiv oraşul Flin Flon, Naţiunea Pimicikamak Cree şi comunitatea nordică Cross Lake, alături de Naţiunea Mathias Colomb Cree, potrivit CBC News, partener canadian al CNN. În această provincie, starea de urgenţă va rămâne în vigoare timp de o lună şi ar putea fi extinsă dacă o vor cere condiţiile, a afirmat premierul din Manitoba, Wab Kinew.

”Acesta este un moment de teamă şi nesiguranţă. Este un moment de îngrijorare”, a spus Kinew, recunoscând că aceasta este cea mai mare evacuare ordonată din ”memoria celor mai mulţi oameni”.

”Dar vreau să vă spun că ceilalţi locuitori din Manitoba vă vor primi cu braţele deschise. Vom trece de această perioadă grea şi vom depăşi această perioadă de încercări în felul în care o facem mereu: lucrând împreună”, a afirmat el.

Mii de persoane evacuate şi în provincia Saskatchewan

Incendiile de vegetaţii au obligat mii de persoane să se evacueze şi în provincia vecină Saskatchewan, a relatat CBC, iar premierul din Saskatchewan, Scott Moe, a declarat, joi, o stare de urgenţă de 30 de zile ăîn provincie. Aceasta vine după apelurile liderilor Primelor Naţiuni de a face acest pas, notând ”îngrijorările profunde” privind resursele de a lupta cu incendiile.

”Este o situaţie foarte gravă cu care ne confruntăm în Saskatchewan. Avem nevoie de ploi şi avem nevoie de ele cât de repede”, a declarat Moe, într-o conferinţă de presă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Schimbările climatice duc la creşterea numărului de zile cu risc de incendii, precum şi la incendii mai frecvente şi mai extinse, care se manifestă extrem. Canada a avut cel mai grav sezon de incendii din cele înregistrate în 2023, când temperaturile extreme şi seceta au alimentat focuri care au distrus peste 45 de milioane de acri. Sezonul de incendii de anul trecut din Canada a fost al doilea cel mai grav din ultimul secol. Unele dintre aceste incendii au trimis fum dens, periculos, spre oraşe din SUA.

În acest an, incendiile de vegetaţie au afectat peste 1,58 milioane de acri în Canada, până acum, peste 40% din media pe zece ani la acest moment al anului. Aproape 90% din suprafeţele arse au fost în Saskatchewan şi Manitoba, deşi sunt incendii în desfăşurare şi în Columbia Britanică şi Alberta, unde au loc evacuări. Incendiile din acest an au ars 490.000 de acri în Manitoba, de circa patru ori mai mult decât media pentru acest moment al anului, potrivit Centrului canadian interagenţii pentru Incendii de Pădure.

Fumul periculos ar urma să ajungă în SUA

Simulări pe computer arată că focul din incendiile din vestul Canadei vor ajunge Upper Midwest şi în zona Marilor Lacuri joi şi vineri, fiind posibil să afecteze oraşele Green Bay, Wisconsin, Milwaukee, Chicago şi Detroit. Fumul se va afla, cel mai probabil, în straturile joase până la medii ale atmosferei, ceea ce ar putea duce la o vizibilitate redusă şi o calitate mai slabă a aerului în unele zone.

Autorităţile din Minnesota au emis deja o alertă privind calitatea aerului, începând de joi, pentru zonele din nord-estul statului, avertizând că nivelul de particule fine este aşteptat să ajungă ”la un nivel considerat nesănătos pentru toată lumea”. O altă similară este în vigoare, vineri, în nordul statului Michigan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O parte din fumul de la nivelurile mediu şi jos ar putea persista în weekend în unele zone din Midwest, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, în timp ce proiecţiile arată un fum la nivelul înalt care ajunge chiar mai departe la sud, deasupra Preeriilor.

Fumul de la nivelul înalt – care nu afectează calitatea aerului – începe să se răspândească în Preeriile de Nord, obturând uşor soarele şi având potenţialul de a crea răsărituri şi apusuri în culori vii.

În această vară, milioane de oameni se pot aştepta la mai multe zile cu fum. Prognoza privind incendiile de vegetaţie sezoniere din Canada a arătat incendii mult peste medie, iar o mare parte din vestul SUA va avea un potenţial peste medie de incendii până în luna iulie, potrivit Centrului naţional interagenţii de prognoză privind incendiile.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu