„Jaful secolului”: Cum a reușit un grup de hoți din „elita lumii interlope” să fure milioane de lire din trenul Poștei britanice

Marea Britanie a fost captivată în anii '60 de marele jaf asupra trenului poștal de pe ruta Glasgow-Londra și de suma uriașă de bani pe care hoții au furat-o. Incidentul a ajuns apoi să fie cunoscut drept „jaful secolului” și, cu toate că aproape toți suspecții implicați în acest caz au ajuns până la urmă la închisoare, cea mai mare parte din bani nu a mai fost niciodată recuperată, scrie BBC.

Pe data de 8 august 1963, 15 bărbați au reușit să comită unul dintre cele mai curajoase și profitabile jafuri din istoria Marii Britanii.

Banda de tâlhari a oprit un tren de noapte al Royal Mail care călătorea între Glasgow și Londra. Bandiții au reușit să fure 2,6 milioane de lire sterline sub formă de bancnote aflate deja în circulație – o sumă record la acea vreme care ar fi valorat astăzi 50 de milioane de lire sterline.

Pentru a executa jaful foarte atent plănuit, 15 membri din două dintre cele mai mari bande de infractori din Londra au lucrat împreună, fiecare având un rol specific în întreaga operațiune.

„Erau considerați drept elita lumii interlope”, a spus Reginald Abbiss, care era un tânăr reporter la acea vreme și a raportat asupra cazului pentru BBC. „Trebuia să ai un anume talent și îndrăzneală, anumite abilități să poți să duci la capăt un jaf de așa o amploare, iar ei s-au strâns pentru că aveau nevoie de multe talente.”

Jaful a avut loc la puțin timp după ora 3:00 noaptea. Primul pas a fost să taie liniile telefonice ca să nu poată fie dată alarma.

Apoi, infractorii au umblat la semnalele de tren ca acestea să rămână blocate pe culoarea roșie. „Au pus o mânușă peste lumina verde, au legat o baterie ieftină la lumina roșie și asta, bineînțeles, a însemnat că mecanicul [trenului] a trebuit să încetinească”, a spus Abbiss.

Văzând lumina roșie, mecanicul de locomotivă, Jack Mills, a oprit motorul, iar asistentul lui, David Whitby, a coborât ca să folosească telefonul de pe marginea căii ferate pentru a afla care este problema.

Atunci, Whitby a descoperit că linia era tăiată. Peste el au tăbărât mai mulți bărbați mascați care purtau combinezoane. Între timp, un alt bandit mascat s-a urcat în tren ca să îl imobilizeze pe mecanic.

Când Mills a început să opună rezistență, un alt membru al găștii de infractori l-a lovit în cap cu un baston, victima căzând inconștientă la pământ. Această lovitură, în urma căreia mecanicul de locomotivă nu și-a mai revenit niciodată pe deplin, i-a costat scump pe hoți mai târziu, întrucât pedeapsa pe care au primit-o a fost mai aspră, iar judecătorii mai puțin indulgenți.

Banda de infractori a primit informații confidențiale de la o persoană „din interiorul sistemului” despre bancnotele și pachetele valoroase transportate în primele două vagoane ale trenului.

Jaful a fost plănuit astfel încât să aibă loc imediat după prima zi de luni din august, care pe atunci era o zi de sărbătoare națională (Summer Bank Holiday), astfel că suma transportată era mult mai mare decât în mod normal.

Cu toate că nu era niciun polițist în tren, erau peste 70 de angajați ai poștei, însă cei mai mulți dintre ei se aflau în vagoanele din spatele trenului, fiind ocupați cu sortarea scrisorilor.

Infractorii au decuplat primele două vagoane de restul trenului pentru a le putea duce într-un alt punct unde puteau fi descărcate mai ușor. Persoana desemnată să conducă locomotiva, însă, nu a reușit să o repornească, astfel că s-au folosit de Mills, pe care l-au amenințat ca să le urmeze ordinele.

Bandiții i-au ordonat lui Mills, care încă sângera abundent, să oprească trenul pe Podul Bridego din apropiere de orașul Leighton Buzzard, la nord-vest de Londra.

Hoții au descărcat cei 120 de saci cu două tone și jumătate de bancnote în două mașini Land Rover parcate în apropiere. Întreaga operațiune a durat doar 15 minute.

În săptămânile care au urmat, țara a fost captivată de știrile senzaționale în care erau prezentate detaliile legate de căutarea hoților. În ciuda planurilor meticuloase gândite de bandiți și de modul rapid în care au executat jaful, în doar un an de la incident, aproape toți infractorii au fost prinși.

„Misiunea a fost foarte bine plănuită, dar în practică a fost un dezastru. Evident, că nu au fost atât de deștepți precum s-au crezut”, a spus un an mai târziu fostul detectiv Malcolm Fewtrell, care a condus investigațiile.

Când judecătorul Edmund Davies a anunțat sentințele, reprezentând pedepse totale de 307 de ani de închisoare, a fost ca „o undă de șoc” în sala de judecată, potrivit lui Abbiss. La acea vreme, erau unele dintre cele mai aspre pedepse din istoria penală a Marii Britanii, mai ales având în vedere că nimeni nu fusese ucis și nu au fost folosite arme de foc.

Unii dintre hoți au declarat mai târziu, în interviuri pentru BBC, că au simțit că au primit pedepse mult mai mari decât ar fi meritat din cauză că au făcut de rușine guvernul Marii Britanii, poșta și Căile Ferate Britanice. Autoritățile s-au simțit prinse „cu nădragii în vine”, după cum a povestit și Abbiss.

Notorietatea infractorilor a crescut și mai mult după ce și-au primit pedepsele. Doi dintre ei au reușit să evadeze în mod spectaculos de la închisoare.

Charles Wilson, care se ocupa de finanțele grupului, a scăpat de la închisoare la doar patru luni după încheierea procesului. A fost prins în Canada patru ani mai târziu și a ajuns să stea încă 10 ani după gratii.

Ronnie Biggs a scăpat din închisoarea Wandsworth de la Londra, la 15 luni după pronunțarea sentinței, folosind o scară improvizată confecționată din frânghii. După ce și-a făcut mai multe operații estetice, a trăit în Spania, Australia și Brazilia, reușind să evite autoritățile timp de aproape 40 de ani.

Deși a avut un rol minor în organizarea jafului (a recrutat mecanicul de locomotivă care nu a reușit să repornească trenul după decuplarea celor două vagoane jefuite), Biggs a devenit cel mai faimos dintre hoți, după ce a reușit să evadeze. În 2001, Biggs s-a întors de bună voie în Marea Britanie pentru tratamente medicale și și-a ispășit restul pedepsei.

Bruce Reynolds, considerat creierul operațiunii, a trăit în libertate cinci ani, înainte de a fi în sfârșit arestat și adus înapoi în Anglia. El a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, dar a fost eliberat după 10 ani.

Fiul său, Nick, care și-a petrecut copilăria cu tatăl său fugar în Mexic și Canada, a făcut mai apoi parte din trupa de muzică Alabama 3 care a cântat melodia tematică a serialului The Sopranos.

Ronald „Buster” Edwards a fugit în Mexic după comiterea jafului. El s-a predat în 1966 și a fost eliberat după nouă ani de închisoare. James White a fost prins în Kent și trimis la închisoare după trei ani de la jaf. A fost eliberat în 1975.

În ciuda sentințelor foarte aspre, niciunul dintre infractori nu a stat mai mult de 13 ani după gratii. Totuși, unii dintre ei au ajuns din nou la închisoare pentru alte infracțiuni comise după jaful din 1963.

Cea mai mare parte din bani nu a mai fost niciodată recuperată, cu toate că poliția a oferit în 1964 o recompensă de 10% din valoarea jafului pentru oricine va oferi informații care vor duce la recuperarea banilor.

Editor : Raul Nețoiu