Jair Bolsonaro și-a anulat participarea la un summit legat de incendiile din Amazonia. Motivul invocat

Data publicării:
jair bolsonaro
Jair Bolsonaro, președintele Braziliei. Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, şi-a anulat din motive medicale participarea la un summit regional legat de incendiile din Amazonia, prevăzut vineri în Columbia, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, Otavio Rego Barros, citat de AFP.

"Preşedintele trebuie să urmeze un regim pe bază de lichide cu începere de vineri", cu două zile înainte de a fi supus unei intervenţii chirurgicale la abdomen, ceea ce face "practic irealizabilă" deplasarea sa, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Brazilia va trimite un "înlocuitor" sau va cere amânarea reuniunii programate la Leticia, un oraş situat în Amazonia columbiană la tripla frontieră dintre Columbia, Peru şi Brazilia.

Summitul a fost propus de Peru şi Columbia la 27 august, în timp ce incendiile din Amazonia, cea mai mare pădure tropicală din lume situată în mare parte în Brazilia, provoacă îngrijorarea comunităţii internaţionale.

Jair Bolsonaro urmează să fie operat 

Jair Bolsonaro urmează să fie operat duminică a patra oară după atentatul cu armă albă care era să îl coste viaţa în cursul campaniei electorale, la 6 septembrie.

El trebuie să fie operat din nou pentru "o hernie incizională" la abdomen, o eventraţie a suprafeţei abdominale, urmată de zece zile de convalescenţă, potrivit medicilor săi de la un mare spital din Sao Paolo (sud-est).

Jair Bolsonaro a afirmat luni că această operaţie nu îl va împiedica să se deplaseze la New York pentru a apăra poziţia Braziliei în privinţa Pădurii Amazoniene în faţa Adunării Generale a ONU, la 24 septembrie.

"Mă voi prezenta în faţa ONU chiar şi într-un scaun rulant sau pe o targă, vreau să merg acolo, pentru că vreau să vorbesc despre Amazonia", a spus preşedintele la Brasilia în faţa jurnaliştilor.

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...