Japonia este aproape să aterizeze, în premieră, o sondă pe Lună

Data publicării:
Moon Sniper sonda japonia
Racheta japoneză care transportă micul modul lunar SLIM, numit Moon Sniper, a decolat din Japonia în septembrie. Foto: Profimedia Images

O sondă lunară japoneză a intrat luni pe orbita Lunii, a anunţat agenţia spaţială niponă, înaintea tentativei sale de a ateriza pe suprafaţa Lunii luna viitoare, ceea ce ar reprezenta o premieră majoră pentru această ţară, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Agenţia spaţială japoneză (Jaxa) „are plăcerea de a anunţa că sonda Smart Lander for Investigating Moon (SLIM) a fost introdusă cu succes pe orbita lunară la 16:51”, ora Japoniei (07:51 GMT) luni, a precizat aceasta într-un comunicat.

Coborârea spre Lună va începe în jurul orei 00:00, ora Japoniei, la 20 ianuarie, iar aselenizarea este programată să aibă loc aproximativ 20 de minute mai târziu, a adăugat Jaxa.

Racheta japoneză care transportă micul modul lunar SLIM, numit Moon Sniper, a decolat din Japonia în septembrie, fiind urmărită de peste 35.000 de persoane pe YouTube.

Dacă modulul va reuşi în misiunea sa datorită tehnologiei de aterizare lunară de înaltă precizie, la maximum 100 metri de ţinta sa, faţă de câţiva kilometri de obicei, va fi o performanţă „fără precedent”, comentase Jaxa la începutul lunii.

„Rezultatele ar trebui să fie utilizate în programele internaţionale de explorare spaţială aflate în prezent în studiu”, a adăugat aceasta.

Un astronaut japonez ar putea, de asemenea, să pună piciorul pe Lună pentru prima dată, cel mai devreme în 2025, în cadrul misiunilor cu echipaj uman Artemis ale Statelor Unite, a relatat duminică agenţia de presă Kyodo.

India a reuşit să aterizeze cu succes prima sa navă spaţială pe Lună în august. Înainte de aceasta, doar Statele Unite, Uniunea Sovietică şi China reuşiseră o astfel de performanţă.

Rusia, la rândul său, a eşuat într-o nouă încercare, când sonda sa Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară în august.

O aterizare lunară reunită a modulului SLIM ar fi un succes binevenit pentru Jaxa, care a înregistrat o serie de eşecuri începând de anul trecut.

Japonia a încercat deja în noiembrie 2022 să aterizeze pe Lună o minisubmarinetă, la bordul misiunii americane Artemis 1. Dar comunicarea cu „Omotenashi” („ospitalitate” în japoneză) a fost pierdută la scurt timp după ce sonda a fost ejectată în spaţiu, din cauza unei defecţiuni a bateriei.

Iar în luna aprilie a acestui an, o tânără companie privată japoneză, ispace, nu a reuşit să aterizeze cu modulul său lunar, care s-a prăbuşit probabil pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Jaxa, între timp, a suferit un eşec la scurt timp după decolarea unui mic vehicul de lansare în octombrie 2022, Epsilon-6, iar apoi a suferit alte două eşecuri succesive la începutul anului 2023 cu racheta sa mare de nouă generaţie H3, care încă nu a reuşit să încheie cu succes o primă misiune.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se pregăteşte înmormântarea lui Iliescu! Unde va avea loc priveghiul, se stabilesc ultimele detalii
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Justin Timberlake a aflat că suferă de boala Lyme, după luni de incertitudine. Soția lui "și-a dat seama că...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
Cine își mai permite să cumpere o locuință de lux în România. În ce județe sunt acestea
Newsweek
Pensionar ieșit la pensie limită de vârstă a primit 2.800 lei în plus. Cât a așteptat? Cât a muncit?
Digi FM
Mihaela Rădulescu, prima aniversare în doliu, fără Felix Baumgartner. Ce urare i-a făcut anul trecut bărbatul...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”