La o zi de la izbucnirea scandalului Sky News în România, Rusia face acuzații similare în privința unui alt reportaj al televiziunii britanice

Data publicării:
mercenar
Luptătorilor sirieni li se oferă 5.000 de lire sterline pe lună pentru a lupta pe front pentru Rusia. FOTO: Captură Digi24

Foto: sky news 

Povestea de la Sky News

Mai mulți tineri ruși au declarat Sky News că au fost recrutați de o companie militară secretă, numită „Wagner”, și că au fost transportați în Siria cu avioane ale armatei ruse. Pentru echivalentul a 3.000 de lire pe lună, ei ar fi fost angajați să lupte împotriva facțiunilor rebele din Siria, inclusiv cu jihadiștii din Statul Islamic.

Sky News prezintă poveștile a doi dintre acești tineri, prezentați ca Aleksandr și Dmitri (nu e numele lor real), care spun că au avut noroc că au scăpat cu viață din infernul din Siria. În reportajul Sky News, cele două personaje nu se văd decât în penumbră în timp ce povestesc. Declarațiile lor sunt subtitrate.

„Mulți dintre oamenii care merg acolo pentru bani își găsesc sfârșitul. Cei care luptă pentru idei, care luptă împotriva americanilor, împotriva forțelor speciale americane, împotriva unei anumite ideologii au șanse mai mari de supraviețuire”, au declarat ei, potrivit Sky News.

Postul de televiziune precizează că legislația rusă interzice companiile militare private, dar asta se pare că nu împiedică tolerarea lor în secret. Compania Wagner ar fi condusă de un personaj misterios, Nikolai Utkin, care ar fi un admirator al ideologiei celui de-al Treilea Reich, de unde și numele companiei sale (după comopozitorul preferat al lui Hitler). Compania a recrutat sute de oameni prin internet, postând anunțuri pe site-uri de chat pe teme militare. Sky News redă și o înregistrare audio a unei conversații între un recrut și un agent al lui Wagner.

Recruții ar fi convocați într-un mic sat din sudul Rusiei, Molhino, unde există o bază a forțelor speciale ruse. O parte a bazei i-a fost dată lui Wagner pentru a-și selecta și antrena recruții, susține Sky News. Antrenamentele ar dura una sau două luni, în funcție de abilități, potrivit personajului Aleksandr care apare în reportajul Sky News. La rândul său, celălalt personaj, Dmitri, spune că recruților li se dau echipamente „la standarde NATO” pentru a se antrena.

Aleksandr și Dmitri susțin că au fost transportați în principala bază rusească de pe coasta siriană, unde ar mai fi fost aduși peste 500 de luptători.

Aleksandr a povestit că au fost trimiși în misiune de recunoaștere la Palmyra, folosiți drept „carne de tun”, înainte de asaltul trupelor lui Assad, care nu au mai avut de făcut mare lucru. Luptătorii Wagner estimează că au murit sute dintre ei și acuză autoritățile că ascund totul.

În plus, personajul Dmitri susține că sute de oameni au fost lăsați în Siria, uneori îngropați superficial, uneori neîngropați. El spune că după ce s-a întors din Siria, s-a dus la baza de antrenament pentru a-și recupera documentele de identitate, dar acolo a fost arestat de poliție, iar un ofițer i-a spus că Wagner „nu există”.

Dmitri a mai declarat Sky News că mai are 50 de tovarăși, toți supraviețuitori ai diviziei Wagner – care acum hoinăresc pe străzile Moscovei, traumatizați și fără documente.

Ce spune presa rusă

Postul de televiziune moscovit NTV, ca și mare parte din presa rusă, a prezentat pe larg declarațiile așa-numitului mercenar Dimitri, cel care în viața de toate zilele, susține presa rusă, ar fi de fapt un actor care se numește Aleksandr Agapov. NTV susține că Agapov ar fi fost plătit pentru prestație, iar textul „interviului” i-a fost înmânat de jurnalistul britanic. dMITRI 

La rândul ei, agenția de presă RIA Novosti a relatat că actorul rus Aleksandr Agapov, care ar fi jucat rolul „mercenarului” Dmitri în filmul documentar al canalului britanic de televiziune Sky News , a declarat că atunci când a acceptat să fie filmat de jurnaliștii britanici credea că va juca într-un film artistic, nu într-un material de dezinformare.

Pe de altă parte, serviciul de presă al canalului Sky News a declarat pentru RIA Novosti că filmul documentar despre războiul din Siria este susținut cu informații din mai multe surse.

Citiți și:
Reportaj Sky News | DIICOT: Comisie rogatorie pentru audierea jurnaliștilor britanici. Acțiunile lor, de natură să afecteze securitatea națională

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu, gest suprem pentru Felix, la priveghi! Ţi se rupe inima, ce a făcut pentru cel pe care l-a...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Logodnica lui Mick Jagger, imagini rare cu artistul care tocmai a împlinit 82 de ani. Fanii: „Să prețuiți...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Casa de Pensii anunță cum vor plăti pensionarii CASS și impozit la pensie din 1 august DOCUMENT
Digi FM
Messi, moment adorabil după ce a fost surprins de „kiss cam” la concertul Coldplay. Chris Martin le-a cântat...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Dennis Quaid, după trei divorțuri și mariajul cu Meg Ryan: „Viața e un paradis lângă ea!” Femeia care l-a...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie