Mâncarea attiéké din Coasta de Fildeş a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Cum se prepară și când se consumă

Data publicării:
o femeie care face attiéké
Attiéké. Foto: Profimedia Images

O mâncare ancestrală emblematică pentru Coasta de Fildeş, attiéké, a fost inclusă miercuri de UNESCO pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. 

„Parte esenţială a bogăţiei culinare a Coastei de Fildeş şi adânc înrădăcinată în viaţa de zi cu zi a comunităţilor sale, attiéké se mănâncă în fiecare zi şi la diverse ceremonii, cum ar fi nunţi, botezuri, înmormântări şi adunări comunitare", a explicat Ramata Ly-Bakayoko, delegat permanent al Coastei de Fildeş pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), potrivit News.ro. 

 Ea a luat cuvântul în cadrul celei de-a 19-a sesiuni interguvernamentale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din Asuncion, capitala Paraguayului.

Attiéké, semolina de manioc uşor acră care este garnitură la peştele şi carnea în sos, este un element de bază al alimentaţiei zilnice în Coasta de Fildeş şi în multe ţări din Africa de Vest.

Se prepară din tuberculi de manioc uscaţi, măcinaţi. Făina obţinută se amestecă cu manioc fermentat şi apoi se fierbe la aburi.

 În timp, a devenit un reper al culturii ivoriene şi o sursă de mândrie care este exportată pe întregul continent.

„Aceste abilităţi se bazează pe gesturi precise şi tehnici tradiţionale care durează de secole”, a explicat Ly-Bakayoko.

Comunităţile transmit această practică culturală din generaţie în generaţie, mai ales de la mamă la fiică, şi au făcut din ea un pilon al identităţii lor şi, dincolo de aceasta, al întregii Coaste de Fildeş”, a adăugat ea.

„Popoarele lagunare (din sud) sunt deţinătoarele şi practicantele meşteşugurilor legate de fabricarea attiéké", explică cererea depusă de Coasta de Fildeş.

De atunci, această practică „s-a răspândit la alte comunităţi, atât ivoriene, cât şi străine, care trăiesc pe teritoriul naţional" şi „mult dincolo de Coasta de Fildeş, în special în Burkina Faso, Togo, Benin, Republica Democratică Congo şi China", se arată în document.

În 2023, Organizaţia Africană pentru Proprietate Intelectuală (OAPI) a înregistrat „attiéké des lagunes" ca indicaţie geografică protejată (IGP), iar la jumătatea anului 2024 i-a fost acordată o „marcă colectivă", care împiedică comercializarea făinii de manioc produse în alte ţări sub denumirea „attiéké".

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este încălzirea stratosferică timpurie. Fenomenul rar aduce frig extrem
Digi FM
Singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India, declarații sfâșietoare: „Nu sunt fericit, viața mea...
Pro FM
Dua Lipa este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Logodnicul ei, un actor în vogă la Hollywood, dezvăluie...
Film Now
Jennifer Lawrence rupe tăcerea despre scenele nud din Die My Love: „Sarcina a eliminat toată anxietatea”
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta...
Newsweek
DOCUMENT Care e cea mai mare creștere de pensie de la Mica Recalculare? Cât a muncit pensionarul?
Digi FM
Oana Roman s-a trezit cu polițiști la ușă, după o plângere făcută de câțiva oameni de pe internet: "Numele...
Digi World
Top cinci plante care purifică aerul și previn mucegaiul din casă. Metodele naturale pentru un interior curat...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Prietenia lor se întinde pe decenii. Johnny Depp și Al Pacino au făcut atmosferă pe covorul roșu la premiera...
UTV
Dana Nălbaru, fosta solistă Hi-Q, revine în muzică. Noua piesă e compusă „din dragoste pentru Dumnezeu”