Marea Britanie acuză China că încalcă înțelegerea privind retrocedarea Hong Kong-ului: A treia încălcare în nouă luni

Data publicării:
Hong Kong
Hong Kong. FOTO: Getty Images

Marea Britanie a denunţat sâmbătă legea votată de China pentru reforma electorală în Hong Kong și acuză Beijingul că se află în situaţia de nerespectare "permanentă" a declaraţiei comune semnate în 1984 privind fostul teritoriu britanic, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a estimat că "decizia Beijingului de a impune schimbări radicale pentru a reduce participarea la sistemul electoral din Hong Kong" reprezintă o "o nouă încălcare" a declaraţiei comune privind statutul special al Hong Kong.

Londra estimează acum că Beijingul se află în "stare de neconformitate permanentă" cu acest text, care a deschis calea către retrocedarea acestui teritoriu Chinei în 1997, demonstrând "prăpastia crescândă între promisiunile Beijingului şi acţiunile sale".

Proiectul de lege al Chinei ar autoriza un "comitet electoral" supus Beijingului să selecţioneze candidaţii în alegerile legislative din teritoriul autonom.

Acest mecanism ar permite Chinei să aibă control asupra parlamentului din Hong Kong și să excludă candidaţii favorabili opoziţiei pro-democraţie, care a câştigat detaşat la sfârşitul lui 2019 un scrutin la nivelul consilierilor de districte.

"Această acţiune se înscrie în cadrul unei strategii vizând hărţuirea şi sufocarea oricărei voci critice faţă de politica Chinei", a estimat şeful diplomaţiei britanice, subliniind că este vorba despre "a treia încălcare a declaraţiei comune în termen de nouă luni".

"Regatul Unit va continua să apere populaţia din Hong Kong. China trebuie să acţioneze în conformitate cu obligaţiile sale legale şi să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale în Hong Kong", a adăugat Dominic Raab.

China impune control total alegerilor în Hong Kong

Vizată de critici occidentale, China şi-a justificat proiectul prezentându-l ca pe o a doua măsură necesară "pentru a elimina eficient haosul" din Hong Kong, după legea controversată privind securitatea naţională de anul trecut. Această lege menită să asigure redobândirea controlului asupra teritoriului semiautonom şi să pună capăt manifestaţiilor pro-democraţie a suscitat deja un val de sancţiuni occidentali şi condamnarea G7.

Ţările G7 au acuzat vineri China că sufocă pluralismul politic în Hong Kong şi au făcut apel la Beijing "să pună capăt opresiunii nejustificate" în acest teritoriu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu a angajat un avocat, descoperirea...
Digi FM
FOTO cu dezastrul făcut de inundații în Suceava. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Pensiile speciale vor fi tăiate cu sume între 5.000 și 10.000 lei. Cine pierde o avere la pensie?
Digi FM
Messi, moment adorabil după ce a fost surprins de „kiss cam” la concertul Coldplay. Chris Martin le-a cântat...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Monica Bellucci radiază la brațul lui Tim Burton: "Am întâlnit un suflet spectaculos". Îndrăgostiți și mereu...
UTV
Aur pentru David Popovici la Mondialele din Singapore: „M-am bucurat mai mult decât la Jocurile Olimpice”