Metoda de coșmar prin care a fost hărțuită o femeie din SUA. Peste 500 de persoane au sunat la ușa ei

Data publicării:
Stalker spying on woman at front door
FOTO: Getty Images

Un bărbat din Hawaii este acuzat că a dirijat o campanie elaborată de urmărire și hărțuire împotriva unei femei din Utah și a tatălui acesteia. Bărbatul ar fi trimis livrări de mâncare nesolicitate, reparatori și alți astfel de vizitatori la domiciliul acestora pentru a îi spiona și hărțui, relatează CNN.

Tatăl femeii urmărite spune că între August 2018 și Martie 2019 peste 500 de persoane au venit la domiciliul lor, trimiși de hărțuitor sau ajunși acolo pentru că adresa lor ar fi fost pusă de acesta pe site-uri de reclamă ilegală pentru droguri sau prostituate.

Loren Okamura, în vârstă de 44 de ani, a fost acuzat de hărțuire, transport de persoane în scopul prostituției și amenințare, conform instituțiilor judiciare. Printre persoanele transportate de acesta pentru prostituție se numără și femeia din Utah care îl acuză de hărțuire.

Okamura este acuzat și că i-ar fi trimis mesaje de amenințare femeii: „Să dormi un ochi deschis și uitându-te mereu în spatele tău, cățea nebună, pentru că venim să te prindem pe tine și pe prostul tău tată“.

Okamura ar fi lăsat, de asemenea, sute de mesaje vocale în care o amenința. Acesta ar fi continuat hărțuirea chiar și după ce familia a obținut un ordin de restricție împotriva acestuia.

Autoritățile nu au vrut să dea detalii în privința motivului pentru care Okamura și-a ales victimele, deși reporterii au primit informații că victimele nu au fost alese în mod aleatoriu.

Metodele diverse de hărțuire și presiunea la care a fost supusă familia a făcut ca aceștia să solicite ca o mașină de poliție să fie parcat permanent în curtea casei.

Okamura a fost, într-un final, capturat într-un spermarket din Hawaii. Vânătoarea a durat în jur de 15 ore pentru că suspectul nu avea un domiciliu stabil sau un loc de muncă prin care investigatorii să îl poată identifica mai ușor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...