Ministrul rus de externe nu-i răspunde la telefon noului omolog american

Data publicării:
serghei 20lavrov 20min 20de 20externe 20rus 20mfax-49679

Noul secretar de stat american, John Kerry, nu reuşeşte să dea la telefon de omologul său de la Moscova, ministrul de externe Serghei Lavrov.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a confirmat miercuri, într-o conferință de presă, că succesorul lui Hillary Clinton încearcă de două zile să-l contacteze pe șeful diplomației ruse. „Este gata să vorbescă de îndată ce ministrul de externe Lavrov își face timp”, a spus Nuland, răspunzând întrebărilor ziariștilor.

John Kerry a vrut să vorbească, marți seara, pe tema Coreei de Nord, cu Serghei Lavrov, după ce vorbise deja cu omologii din Coreea de Sud, Japonia și China.

A încercat să dea de ministrul de externe Lavrov ieri (marți – n.r.), a transmis din nou și astăzi (miercuri – n.r.) că este dispus să vorbească de îndată ce ministrul de externe Lavrov își poate face timp”, a spus Victoria Nuland, potrivit transcriptului conferinței de presă publicat pe site-ul Departamentului de Stat.

Nuland a negat, însă, că secretarul de stat ar fi încercat „cu disperare” să îl sune pe Lavrov încă de marți, când Phenianul a efectuat al treilea test nuclear. „Nu a fost nimic disperat în încercarea de a-l suna pe Lavrov. A încercat să dea de ministrul de externe”, a spus purtătorul de cuvânt.

Ministrul Lavrov s-a aflat într-un turneu în Africa săptămâna aceasta. În plus, notează The Moscow Times, nu este prima dată când un secretar de stat american nu poate lua legătura cu Lavrov. Hillary Clinton a încercat în zadar, timp de 24 de ore, să dea de el pentru a discuta despre o rezoluție ONU pe tema Siria, în ianuarie 2012, în timp ce Lavrov se afla în vizită în Australia.

„Dacă nu puteți da de domnia sa la telefon, poate îi trimiteți un SMS?”, a glumit un reporter la briefingul de presă de miercuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Contribuțiile pentru pensie: cum verifici dacă ți-au fost plătite. Informații utile pentru români
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Calculul vechimii la pensie, schimbat. Care pensionari au mai puține zile muncite? Câți bani pierd?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie