Video Momentul când și democrații au aplaudat în Congresul SUA. Trump numește un copil de 13 ani în Secret Service

Data actualizării: Data publicării:
DJ Daniel
Devarjaye "DJ" Daniel are 13 ani. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în Congresul SUA că un copil care a supravieţuit cancerului urmează să devină agent al Secret Service. Momentul a fost aplaudat și de democrații prezenți în sală.

„Îl cheamă DJ Daniel, are 13 ani şi a visat mereu să devină poliţist”, l- prezentat Donald Trump în primul său discurs în Congres după ce a revenit la putere la 20 ianuarie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele SUA a anunţat că minorul urmează să depună jurământul în faţa noului director al Serviciilor Secrete, scrie News.ro.

„În 2016, DJ a fost diagnosticat cu un cancer la creier. Medicii îi dădeau cinci luni de trăit cel mult. Era acum mai bine de şase ani”, a povestit preşedintele republican. De atunci, băiatul şi tatăl său „încearcă să-i realizeze visul d a deveni poliţist”.

DJ a „depus de mai multe ori jurământul” de ofiţer onorific al forţelor de ordine, a declarat şeful statului american.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acesta a închiat cerându-i directorului Secret Service Sean Curran să-l numească în mod oficial agent al Serviciilor Secrete ale Statelor Unite.

Imaginile au surprins un moment rar în care democraţii şi republicanii l-au ovaţionat împreună pe copil, prezent în sesiunea plenară. Băiatul, care purta o ţinută de poliţist a stat lângă tatăl său.

Tatăl băiatului l-a luat în braţe şi l-a ridicat în aer în timp ce primea ecusonul Secret Service din mâna direcvtorului serviciului. DJ, vizibil surprins, l-a luat pe Sean Curran în braţe.

Într-un monolog de aproape două ore, Donald Trump a susţinut cel mai lung discurs al unui preşedinte în Congres.

Evenimentul a fost marcat de o atmosferă electrică, în care huiduielile democraţilor s-au înfruntat cu corul republicanilor care striga ”U-S-A ! U-S-A ! U-S-A !”.

Un ales democrat a fost dat afară din hemiciclu, după ce i-a strigat celui de-al 47-lea preşedinte că „nu are mandat” să taie cheltuielile publice.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri