NASA amână revenirea capsulei Starliner pe Pământ, din cauza defecțiunilor suferite în timpul zborului spre ISS

Data publicării:
straliner
Starliner poate rămâne andocat pe ISS timp de maximum 45 de zile în timpul misiunii sale actuale. Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Întoarcerea capsulei Starliner, construită de Boeing, de pe Stația Spațială Internațională (ISS), cu astronauții Butch Wilmore și Suni Williams, a fost amânată pentru 26 iunie, a declarat marți un oficial NASA. Există însă posibilitatea ca echipajul să se întoarcă chiar mai târziu acasă.

Astronauții NASA Butch Wilmore și Suni Williams au fost lansați la bordul Starliner pe 5 iunie și au andocat pe ISS în urma unui zbor de 24 de ore, în care nava spațială a suferit patru scurgeri de heliu și cinci defecțiuni ale celor 28 de propulsoare, scrie Reuters.

Primul zbor al Starliner cu astronauți este un ultim test crucial într-un program mult întârziat și cu buget astronomic, înainte ca NASA să poată certifica nava spațială pentru misiuni de rutină a astronauților și să adauge un al doilea vehicul al echipajului american în flota sa, alături de Crew Dragon de la SpaceX.

Noua întârziere a revenirii lui Starliner este menită să acorde echipei „puțin mai mult timp pentru a analiza datele, a face niște analize și a ne asigura că suntem cu adevărat gata să venim acasă”, a spus Steve Stich, managerul de program al echipajului NASA.

NASA vizează o plecare nu mai devreme de 26 iunie, lăsând deschisă ideea unei prelungiri suplimentare. Starliner, deși proiectat pentru viitoarele misiuni de șase luni, poate rămâne andocat pe ISS timp de maximum 45 de zile în timpul misiunii sale actuale.

Întoarcerea pe Pământ este de așteptat să dureze aproximativ șase ore și să vizeze o locație din deșertul Utah, New Mexico sau alte locații de rezervă, în funcție de condițiile meteo locale.

Cele mai recente probleme întâmpinate în timpul zborului urmează unor ani de provocări cu care Boeing s-a confruntat la construcția capsulei Starliner, inclusiv un eșec al testului fără echipaj din 2019, în care zeci de erori de software, probleme de proiectare și probleme de management au împiedicat andocarea pe ISS. Un test fără echipaj repetat din 2022 a avut însă succes.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”