Video&Foto „Noaptea democrației” în Turcia: Sute de mii de oameni protestează împotriva regimului Erdogan. Violențe la Istanbul și Izmir

Data actualizării: Data publicării:
Protest Against the Arrest of Istanbul Mayor Imamoglu
Protestatarii s-au îndreptat către primăria din Istanbul la apelul Partidului Republican la Poporului. Sursa foto: Profimedia Images

Opoziţia turcă a convocat vineri seară o „noapte a democraţiei”, făcând apel la o mare demonstraţie pentru a denunţa arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în pofida avertismentului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan care a promis că nu va ceda în faţa „terorii străzii”.

În a treia zi de manifestaţii, protestatarii au început să se îndrepte către primăria din Istanbul la apelul Partidului Republican la Poporului (CHP), prima forţă de opoziţie şi formaţiunea din care face parte Imamoglu, informează Agerpres. Manifestanţii poartă pancarte cu mesaje precum 'Nu vă fie frică, poporul este aici' şi 'Drept, lege, justiţie'.

Incidente au izbucnit vineri seara la Istanbul şi Izmir (vest) între manifestanţi şi poliţişti în cursul mitingurilor convocate de opoziţie în sprijinul primarului Istanbulului. La Istanbul, poliţia a folosit gloanţe de cauciuc, iar în Izmir, al treilea oraş al ţării, forţele de ordine au recurs la tunuri cu apă, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni locale.

Proteste uriașe în Turcia. Sursa foto: Profimedia Images
Proteste uriașe în Turcia. Sursa foto: Profimedia Images

Liderul principalului partid al opoziţiei turce, Partidul Republican al Poporului (CHP), Ozgur Ozel, a declarat că 300.000 de manifestanţi s-au adunat vineri seara la Istanbul în sprijinul primarului oraşului Ekrem Imamoglu, arestat miercuri pentru "corupţie" şi "terorism".

În Eskișehir au ieșit în stradă în jur de zece mii de oameni, iar unul dintre tinerii care au participat la protest a declarat în exclusivitate pentru Digi24 că erau prezenți în jur de 500 de jandarmi și forțe de ordine.

„Motivul pentru care am participat la proteste este că primarul Istanbulului, unul dintre cele mai mari orașe din Europa și chiar din lume, a fost aruncat în închisoare într-un mod care nu este în conformitate cu justiția”, a declarat Ahmet pentru Digi24.

Acuzat de 'corupţie' şi 'terorism', primarul Ekrem Imamoglu ar urma să fie desemnat oficial duminică în funcţia de candidat al CHP la alegerile prezidenţiale.

Liderul CHP, Ozgur Ozel, le-a cerut turcilor să iasă pe străzi la ora locală 20:30 (17:30 GMT), după iftar (masa luată în fiecare seară de către musulmani după apusul soarelui în timpul Ramadanului), „în 81 de provincii şi 973 de districte” ale ţării, în pofida avertismentelor lansate de autorităţi.

Două poduri şi mai multe bulevarde mari ce permiteau accesul către primăria metropolei turce au fost închise circulaţiei vineri pentru 24 de ore. Apeluri la manifestaţii au fost lansate în peste 45 de oraşe din Turcia, printre care Izmir şi capitala Ankara, o mişcare de contestare populară inedită după revolta din 2013 din Istanbul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul turc al justiţiei, Yilmaz Tunç, a calificat drept „ilegale şi inacceptabile” apelurile repetate ale opoziţiei la manifestaţii.

La Istanbul, situaţia s-a tensionat de joi seară şi poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a bloca manifestanţii care se îndreptau către piaţa Taksim, loc emblematic pentru mişcările de contestare din ultimii ani.

Poliţia a folosit tunuri cu apă şi gloanţe de cauciuc la Ankara joi şi apoi din nou vineri, pentru a dispersa studenţii care demonstrau. Au fost arestate 53 de persoane, iar 16 poliţişti au fost răniţi în timpul ciocnirilor cu demonstranţii. Potrivit media turce, audierea lui Ekrem Imamoglu s-a încheiat vineri după-amiază. Seara oamenii au ieșit din nou în stradă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Frânezi înainte de radar? Sistemul care nu mai poate fi păcălit de şoferii care depăşesc viteza legală
Digi FM
Cât costă rochiile purtate de partenera lui Nicușor Dan la dezbaterile publice. Mirabela Grădinaru a atras...
Pro FM
I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj emoționant la aniversarea a 36 de ani de...
Film Now
Jennifer Garner cucerește cu imagini din trecut, în care apare cu un decolteu până la abdomen: "Arăți la fel...
Adevarul
Scene șocante la Premiile Gopo: Claudiu Bleonț și-a umilit fiica pe scenă. „Nu cumva să mă faci de c...t, să...
Newsweek
Care pensionari primesc, vineri, pensia? 130.000 pensii cresc în luna mai cu 400 lei. Care e motivul
Digi FM
Prințul William și Kate Middleton, 14 ani de la nuntă. S-au îndrăgostit în timpul studenției, și-au făcut o...
Digi World
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Gary Oldman i-a cerut scuze lui Demi Moore pentru comportamentul distructiv, în timp ce filmau „The Scarlet...
UTV
Laura Cosoi și familia ei au fost afectați de pana de curent care a paralizat Spania și Portugalia: „Am trăit...