Nouă persoane au fost rănite în urma unui atac cu un cuțit, într-un tren din Tokyo

Data actualizării: Data publicării:
abstract modern subway station with crowd of people and closing doors
Foto: Getty Images

Nouă persoane au fost rănite vineri de un tânăr cu un cuţit într-un tren din Tokyo. Suspectul a fost reţinut la puţin timp după producerea faptelor, relatează media locale, potrivit AFP.

Actele violente de acest gen sunt foarte rare în Japonia, iar acest atac survine într-un moment în care capitala ţării este în alertă maximă, în calitate de oraş gazdă a Jocurilor Olimpice.

Agresiunea a avut loc în cursul serii într-un tren care se deplasa de la periferie spre Setagaya, un cartier din vestul Tokyo. O femeie de circa 20 de ani a fost grav rănită, potrivit televiziunii publice NHK, care citează serviciile de salvare.

Locul în care a fost comisă agresiunea este situat la câţiva kilometri de situl olimpic al competiţiilor ecvestre, conform Agerpres.

Compania feroviară, Odakyu Electric Railway, a anunţat că a suspendat o parte din serviciul său din cauza unui "atac într-un tren", fără a furniza mai multe informaţii. Trenul a fost îndreptat spre o staţie de urgenţă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit presei locale, suspectul, un tânăr de circa 20 de ani, a fost arestat de poliţie după ce a mers la un comerciant şi i-a spus acestuia că este autorul atacului.

Potrivit agenţiei de presă Kyodo, autorul faptelor a abandonat la bordul trenului o armă albă, care părea a fi un cuţit de bucătărie, şi un telefon.

Contactate de AFP, poliţia locală şi serviciile de salvare au refuzat orice comentariu în această afacere.

Legile japoneze în materie de arme de foc sunt foarte stricte, dar ocazional au fost comise crime cu alte arme.

În 2019, un bărbat a ucis două persoane, printre care un elev, şi a rănit peste zece persoane într-o răbufnire de violenţă care a vizat copii care aşteptau autobuzul.

În 2018, un bărbat a fost arestat în centrul Japoniei după ce a înjunghiat mortal o persoană şi a rănit alte două la bordul unui tren.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...