Numărul deceselor provocate de COVID a ajuns la 1,5 milioane

Data publicării:
un pacient cu coronavirus este transferat in coreea de sud
Foto: GettyImages

Pandemia de COVID-19 a provocat moartea a cel puţin 1.495.205 de persoane în întreaga lume, după apariţia bolii la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut în China, arată bilanţ al AFP din surse oficiale, relatează Agerpres.

Peste 64.522.200 de cazuri de infectare au fost oficial diagnosticate de la declanşarea epidemiei, dintre care cel puţin 41.049.400 sunt considerate vindecate.

Numărul de contaminări raportat nu reflectă decât o parte din numărul real al cazurilor, în condiţiile în care unele ţări nu testează decât cazurile grave, altele folosesc testele prioritar pentru monitorizare, iar unele ţări sărace au o capacitate de depistare limitată.

În cursul zilei de miercuri, 12.445 de decese şi 632.957 de cazuri noi au fost raportate în întreaga lume. Ţările care au înregistrat cele mai multe decese noi rămân SUA, cu 2.731 de morţi, Mexicul (800) şi Brazilia (698).

Țările cu cele mai multe decese provocate de coronavirus

Statele Unite au înregistrat cea mai mare rată a deceselor, cu 273.847 de morţi la 13.925.350 de cazuri confirmate, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins. Cel puţin 5.322.128 de persoane au fost declarate vindecate.

După SUA, ţara cea mai afectată ca număr al deceselor este Brazilia cu 174.515 de morţi (la 6.436.650 de contagieri), urmată de India cu 138.648 de morţi (la 9.534.964 de cazuri), Mexic cu 107.565 de morţi (la 1.133.613 de cazuri) şi Marea Britanie cu 59.699 de morţi (la 1.659.256 de cazuri).

Pe lista ţărilor grav afectate ca număr al deceselor se află şi Belgia cu 146 de morţi la 100.000 de locuitori, urmată de Peru (109), Spania (98) şi Italia (94).

America Latină şi Caraibe au totalizat joi, la 11:00 GMT, 452.112 de decese la 13.192.939 de cazuri, Europa 426.588 de decese la 18.851.590 de cazuri, Statele Unite şi Canada 286.148 de decese la 14.312.344 de cazuri, Asia 196.793 de decese la 12.526.145 de cazuri, Orientul Mijlociu 80.028 de decese la 3.405.066 de cazuri, Africa 52.594 de decese la 2.203.759 de cazuri şi Oceania 942 de decese la 30.363 de cazuri.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...