O cercetătoare americană a fost găsită moartă într-un fost buncăr nazist din Grecia

Data publicării:
suzanne eaton
FOTO: the-scientist.com

Cercetătoarea americană Suzanne Eaton a fost găsită moartă într-un fost buncăr nazist din insula Creta, iar autoritățile din Grecia au informat că tratează cazul ca fiind o crimă, întrucât cauza decesului este, cel mai probabil, asfixierea, au informat surse din Poliție, citate de CNN și BBC.

Suzanne Eaton, în vârstă de 59 de ani, era biolog de profesie și colabora cu renumitul Institut Max Planck din Germania. Ea se afla în Creta pentru a participa la o conferință. Cadavrul ei a fost descoperit într-un buncăr abandonat, din cel de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 10 kilometri distanță față de locul unde fusese văzută ultima dată, a informat Poliția din localitatea Chania, unde a avut loc conferința, potrivit Mediafax.

Autoritățile locale au fost anunțate de dispariția acesteia pe 2 iulie, iar Poliția a început o anchetă. Trupul neînsuflețit al lui Eaton a fost descoperit o săptămână mai târziu de către doi localnici.

Potrivit presei locale, în urma autopsiei s-a ajuns la concluzia că aceasta a murit asfixiată, însă alte detalii medico-legale nu au fost făcute publice. Poliția investighează acum dacă Eaton a fost ucisă în buncăr sau dacă trupul său a fost adus acolo după momentul morții.

„O anchetă privind infracțiunea de omor este în desfășurare, iar Poliția din Creta a luat măsuri pentru a se asigura că cei responsabili vor fi aduși în fața instanței”, a informat Institutul Max Planck prin intermediul unui comunicat.

Instituția a transmis condoleanțe familiei cercetătoarei. „Ne vom aminti întotdeauna de acest extraordinar om de știință. Suntem încă șocați de această tragedie șocantă și oribilă”, a anunțat institutul.

Familia, prietenii și colegii acesteia au lansat pe Facebook un anunț potrivit căruia oferă o recompensă de 50.000 de euro pentru informațiile care pot ajuta la rezolvarea cazului. Eaton era căsătorită cu omul britanic de știință Tony Hyman și avea doi copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Misterul din cabina avionului prăbușit în India: înregistrarea audio dezvăluie o întrebare tulburătoare după...
Digi FM
Ovații pentru prințesa Kate, la Wimbledon. Simona Halep, câștigătoarea din 2019, în loja regală
Pro FM
Jurnalist, dezvăluiri despre un episod tensionat cu Ricky Martin: „Și-a dat jos microfonul și a plecat în...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
Cum intenționează Trump să încheie războiul din Ucraina: „Lumea nu a mai văzut așa ceva. Cu asta se termină”
Newsweek
1.000.000 de pensionari pot scăpa de plata CASS la pensie. PSD vrea să ridice pragul de 3.000 lei
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu