O cetate din România, printre cele mai impresionante monumente înghițite de ape

Data publicării:
trikule-47568

Printre cetățile enumerate de The World Geography, care au devenit punct de atracție pentru turiști, se găsește și o cetate din România.

Cetatea Trikule

Cetatea Trikule - „trei turnuri” ( „kule” = turn, în limba turcă ) a fost ridicată în secolul al XV-lea pentru a opri expansiunea otomană spre vest. Ruinele acesteia se observă în apropierea localităţii Svinița, la 5 kilometri în aval.

Cetatea Trikule era reprezentată prin trei turnuri dispuse pe malul stâng al Dunării, în formă de triunghi, cu unul dintre vârfuri spre Dunăre. În fiecare unghi se află câte un turn de o înălţime de circa 10 metri, cetatea având pe latura dinspre mal o lungime de 20 de metri între turnuri, iar pe celelalte două lături o lungime de 40 de metri.

Ansamblul Cetăţii Trikule a fost inundat în urma amenajării lacului de acumulare Porţile de Fier 1, la suprafaţă observându-se doar două turnuri, cel de-al treilea fiind vizibil numai în condiţii de nivel foarte scăzut al apei.

Printre cele mai spectaculoase monumente scufundate se numărăBiserica Sfântul Nicolae din Macedonia, care, la doar trei de ani de la construire a fost scufundată în urmă creării unui lac artificial.

Alte monumente care au fost scufundate în urma construirii lacurilor de acumulare sunt Biserica Altgraun, din Reschen, Italia și Biserica din Mediano, din Spania.

Mânăstirea Sfântul Nicolae, din Kalyazin, Rusia

Biserica din Petrolandia, Brazilia, a ajuns să fie înconjurată de ape după construirea unui baraj, iar Mânăstirea Sfântul Nicolae, din Kalyazin, Rusia, a fost inundată, împreună cu toate clădirile medievale din localitate, atunci când Stalin a ordonat amenajarea rezervorului Uglich, în 1939.

Palatul Jal Mahal, care se traduce prin Palatul Apelor, din India, se află în mijlocul lacului Man Sugar. Clădirea, construită pentru familia regală în 1799, a fost inundată treptat, iar în timpul sezonului ploios patru etaje rămân sub nivelul apei.

Biserica "Naşterea Domnului", din Rusia, a fost construită la sfârşitul secolului XVIII, în Krokhino, pe marginea râului Beloye. Monumentul a fost scufundat atunci când sovieticii au decis construirea centralei hidroelectrice, însă, în 2009, autorităţile au început planurile de restaurare a bisericii pentru că este un important punct de atracţie turistică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...