O femeie din Austria și-a ucis fiicele de 7 luni și 7 ani, înecându-le în piscină, apoi a intrat cu mașina într-un copac

Data publicării:
politie austria
Sursa foto: Profimedia Images

O femeie în vârstă de 36 de ani din Austria și-a ucis copiii, iar apoi a încercat să se sinucidă, scrie presa austriacă.

Incidentul a avut loc în Absdorf, districtul Tulln. Femeia și-a ucis cele două fiice, în vârstă de 7 ani, respectiv 7 luni, apoi l-a sunat pe tatăl copiilor, i-a spus despre crime și l-a anunțat că se va sinucide. Bărbatul a sunat imediat la numărul de urgență 112 ca să anunțe situația.

Poliția a intervenit rapid la locuința familiei, însă prea târziu pentru cele două fetițe. În interiorul casei au fost găsite trupurile neînsuflețite, iar asupra lor au fost făcute măsuri de resuscitare, însă fără niciun rezultat.

La sosirea polițiștilor, mama fetelor nu mai era în locuință. Femeia se urcase la volan și intrase intenționat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. A fost rănită și transportată la spital, însă viața nu i-a fost pusă în pericol de rănile suferite.

Luni seară femeia a fost interogată de polițiști și a mărturisit faptele. În ceea ce privește motivul crimelor, polițiștii au spus că la momentul atacului femeia se afla într-o stare psihologică dificilă.

Potrivit informațiilor publicate de Heute, locuința familiei este dotată cu numeroase camere de supraveghere și unele dintre acestea au filmat momentul atacului, când femeia îți împinge fiicele în piscină și le ține sub apă mai multe minute.

Presa austriacă scrie că femeia și-a scos apoi fiicele din piscină și le-a dus în casă, unde au fost găsite de polițiști. Publicația Krone scrie că femeia era stresată din punct de vedere financiar, având datorii mari, și familia fusese nevoită să-și închidă compania recent înființată. Acestea sunt considerate posibile motive.

Femeia a rămas internată în spital luni, apoi a fost transportată a doua zi la centrul de detenție St. Pölten.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...