O firmă din China a importat cupru din teritoriile ucrainene controlate de Rusia

Data actualizării: Data publicării:
placi de cupru intr-o fabrica
O firmă chineză a importat cupru din teritoriile ucrainene controlate de Rusia. Foto: Profimedia

O companie din China a cumpărat cupru în valoare de cel puţin 7,4 milioane de dolari de la o uzină amplasată în regiunea din Ucraina anexată de Rusia, care este vizată de sancţiunile occidentale, arată datele vamale ruseşti analizate de Reuters.

China nu a impus niciun fel de restricţii cu privire la schimburile comerciale cu Rusia, însă SUA au ameninţat că vor trece pe o listă neagră companiile care vor fi descoperită că încalcă sancţiunile sale şi, de asemenea, a avertizat Beijingul să nu aprovizioneze Moscova cu bunuri interzise conform legislaţiei SUA.

Datele vamale analizate de Reuters arată că firma chineză Quzhou Nova a cumpărat cel puţin 3.220 de tone de aliaj de cupru, cu o valoare totală de 7,4 milioane de dolari, de la uzina de inginerie metalurgică de la Debaltsevsky, în perioada cuprinsă între 8 octombrie 2022 şi 24 martie 2023. Uzina respectivă este amplasată în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Lugansk. Aceste date sunt o primă dovadă a schimburilor comerciale efectuate de China cu regiunile din Ucraina anexate de Rusia după izbucnirea războiului în data de 24 februarie 2022.

Quzhou Nova, o firmă cu activităţi de tranzacţionare şi producţie din oraşul Quzhou, în provincia Zhejiang, estul Chinei, a declarat pentru Reuters că nu are afaceri care să aibă legătură cu importul şi exportul de aliaj de cupru.

Cu toate acestea, o sursă de la fabrica Debaltsevsky a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, că există un atelier de metalurgie neferoasă în interiorul uzinei. Sursa nu a dorit să comenteze cu privire la livrarea de aliaj de cupru către China, spunând doar că aceste informaţii constituie ”un secret comercial”.

Atât Doneţk, cât şi Lugansk se numără printre cele patru regiuni din Ucraina pe care preşedintele Vladimir Putin le-a alipit Rusiei. Ucraina, aliaţii săi occidentali şi majoritatea covârşitoare a ţărilor din Adunarea Generală a ONU au condamnat drept ilegală anexarea de către Rusia a celor patru regiuni din Ucraina.

La data de 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de debutul invadării Ucrainei, SUA au impus sancţiuni care interzic importurile sau exporturile din aşa-numitele Republici Doneţk şi Lugansk. Două zile mai târziu, Uniunea Europeană a anunţat o interdicţie privind importurile de bunuri din cele două regiuni, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Chiar dacă companiile chineze sunt libere să facă comerţ cu firme din regiunile ucrainene controlate de Rusia ele riscă să fie adăugate pe lista neagră a Occidentului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Erika Isac și Delia, colaborarea anului în plan muzical. Piesa „Abracadabra” i-au cucerit pe fani: „Doamna...
Pro FM
Madonna, din nou singură la 65 de ani. Artista s-a despărțit de iubitul tinerel: „Lucrurile s-au stins între...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
Ce vechime îți trebuie pentru 1.000 lei în plus la pensie la recalculare? Cât ajută grupele de muncă
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024