„O insultă monumentală”: Liderii australieni boicotează vizita Regelui Charles la Canberra. Monarhiștii sunt furioși

Data actualizării: Data publicării:
KIng Charles
Regele Charles al III-lea va ajunge în Australia săptămâna aceasta. Sursa foto: Profimedia Images

Regele Charles nu va fi întâmpinat de niciun lider de stat federal când va sosi în capitala Australiei, Canberra, săptămâna viitoare. Monarhiștii australieni sunt furioși și numesc gestul „o insultă monumentală”, notează POLITICO.

Regele Marii Britanii va ateriza în Australia săptămâna aceasta și va merge la Canberra lunea viitoare pentru o recepție care să marcheze prima sa vizită în Australia de la preluarea tronului și prima a unui monarh britanic din 2011.

Dar, în timp ce prim-ministrul va fi prezent, liderii importanți din toate cele șase state federale au refuzat invitațiile, invocând „alte angajamente”, de la campanii electorale la ședințe de cabinet, potrivit presei australiene.

Șeful celui mai mare stat din Australia, New South Wales, a spus că se va întâlni cu Charles al III-lea într-un alt moment al călătoriei regale.

Purtătorul de cuvânt al Ligii Monarhiștilor Australieni, Bev McArthur, a numit boicotarea vizitei regelui drept o „palmă în față”.

Toți premierii și miniștrii au jurat credință monarhului nostru, Charles, și este o insultă monumentală faptul că acum îi scuipă în mâna întinsă cu prietenie”, a spus ea presei australiene.

Australia, o fostă colecție de colonii britanice, a devenit o națiune independentă în 1901 și este o federație de șase state, dar rămâne o monarhie constituțională cu monarhul britanic drept șef de stat - deși, în practică, poziția suveranului este pur simbolică, fără niciun rol politic în guvernare.

Sprijinul pentru o republică australiană este împărțit, potrivit sondajelor. Oficialii Palatului Buckingham au transmis în numele monarhului săptămâna trecută că „dacă Australia va fi o republică” este o „chestiune care trebuie decisă de publicul australian”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amendă până la 25.000 de lei pentru comercianții care refuză să înlocuiască aceste produse vândute. Legea e...
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom s-au despărțit după aproape 10 ani de relație
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Newsweek
Pensionarii vor pierde la pensie între 100 de lei și 400 de lei. Nicușor Dan a confirmat
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”