Oficial bulgar. Teroriștii din Burgas ar fi fugit prin România

Data publicării:
07022013 20m 20burgas 20live-48172

Declarația a fost făcută de ministrul bulgar de Interne pentru New York Times.

Potrivit oficialului bulgar, citat de publicația americană, după ce bomba a explodat, suspecții care au supraviețuit au fugit spre nord, prin România, iar de aici, cei doi au zburat spre Turcia, înainte de a pleca spre Liban.

Presupuse legături cu Hezbollah

Două persoane cu legături în mişcarea şiită Hezbollah, susţinută de Iran, sunt autorii atentatului comis în luna iulie 2012 în staţiunea Burgas, în care au murit şapte oameni. Acestea sunt concluziile preliminare ale investigaţiei derulate în urma atentatului terorist, anunţate la începutul acestei luni, la Sofia, de ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov.

Primele concluzii ale investigaţiei indică aşadar că doi bărbaţi, având legături cu mişcarea şiită Hezbollah, sunt autorii atentatului din aeroportul Sarafovo din staţiunea Burgas, de la malul Mării Negre. Şapte persoane au fost ucise şi alte 30 au fost rănite atunci. Unul dintre cei şapte decedaţi era autorul atentatului de tip kamikaze, comis într-un autocar care urma să transporte câteva zeci de turişti israelieni către o altă staţiune bulgară, Sunny Beach.

În autocarul oprit în parcarea Aeroportului Sarafovo din staţiunea bulgară Burgas se aflau turişti israelieni, majoritatea tineri, sosiţi de la Tel Aviv. În urma deflagraţiei au luat foc încă două autocare.

Explozia de la Burgas a avut loc la exact 18 ani de la un alt atac anti-evreiesc produs la Buenos Aires. Pe 18 iulie 1994, în capitala Argentinei au murit în urma acestui atac terorist 85 de persoane.

La începutul anului 2012, autorităţile bulgare dejucau un alt atentat terorist având ca ţintă un autocar care urma să transporte un alt grup de turişti israelieni către o staţiune de ski.

Știre în curs de actualizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...