Oficial de la Teheran: Iranul are capacitatea de a îmbogăţi uraniul la orice concentraţie

Data publicării:
parada militara iran
Foto: Guliver/GettyImages

Iranul are capacitatea de a îmbogăţi uraniul la orice concentraţie, dacă autorităţile de la Teheran doresc asta, a afirmat directorul adjunct al Organizaţiei Iraniene pentru Energia Atomică (AEOI), Ali Ashgar Zarean, într-un raport afişat sâmbătă pe site-ul de internet al AEOI, consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Luna aceasta Iranul anunţase că va renunţa la limitările privind îmbogăţirea uraniului asumate prin acordul nuclear din 2015 cu puterile internaţionale. Teheranul a promis însă că va continua să colaboreze cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA), organismul de specialitate al ONU.

După ultimii paşi făcuţi de Iran către renunţarea la acord, stocul de uraniu al ţării a depăşit 1.200 de kilograme şi potrivit lui Zarean va fi adăugat în curând rezervei de uraniu îmbogăţit.

Statele Unite s-au retras în 2018 din acordul cu Iranul şi au aplicat din nou sancţiuni menite să restrângă exporturile de petrol iranian, în cadrul unei politici de "presiune maximă", reaminteşte Reuters. Washingtonul cere un acord extins, care să prevadă limite mai stricte pentru activităţile nucleare, restricţii pentru programul de înarmare cu rachete şi încetarea războaielor regionale prin intermediari. Teheranul avertizează că nu este dispus la negocieri câtă vreme i se aplică sancţiuni.

Iranul şi-a redus treptat gradul de conformare cu acordul, până când Regatul Unit, Franţa şi Germania au constatat luna aceasta o încălcare a termenilor acordului şi au activat mecanismul convenit pentru soluţionarea disputelor. Procedura poate duce la reluarea sancţiunilor stabilite de ONU.

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a avertizat săptămâna aceasta că dacă dosarul nuclear al ţării sale este trimis Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Iranul se va retrage din Tratatul de Neproliferare a armelor nucleare.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...