OMS: În Africa, peste 200 de milioane de persoane ar putea fi infectate cu coronavirus într-un an

Data publicării:
masuri dezinfectie kenya coronavirus
Foto: Yasuyoshi CHIBA / AFP / Profimedia

Peste 200 de milioane de persoane din Africa ar putea fi infectate cu noul coronavirus pe parcursul primului an al pandemiei de COVID-19, cele mai multe dintre ele prezentând puţine simptome sau fiind asimptomatice, a anunțat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. OMS estimează că până la 190.000 de pacienţi de pe acest continent ar putea să moară din cauza virusului SARS-CoV-2, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Cifrele prezentate de OMS au la bază o modelare computerizată, care a vizat 47 de ţări din regiunea africană afiliată la OMS şi reprezentând o populaţie totală de 1 miliard de locuitori.

"Modelul nostru arată amploarea problemei pentru sistemele de sănătate dacă măsurile de izolare vor eşua", au declarat autorii studiului. Astfel de măsuri de izolare a populaţiei la domiciliu au fost luate destul de devreme pe continentul african.

Un comunicat al OMS, publicat la începutul lunii mai şi care evoca debutul acestui studiu, prevenea că "între 83.000 şi 190.000 de persoane din Africa ar putea să moară de COVID-19 şi între 29 de milioane şi 44 de milioane ar putea fi infectate pe parcursul primului an al pandemiei". Intervalul de 29 milioane - 44 milioane de persoane infectate nu includea însă cazurile asimptomatice ale bolii şi nici persoanele care prezintă puţine simptome.

Raportul a plecat de la ipoteza că 88% dintre africani nu vor şti că sunt purtători ai virusului, în timp ce 4% dintre locuitorii continentului african vor suferi forme grave sau chiar mortale ale maladiei.

În total, integrând cazurile asimptomatice şi cele puţin simptomatice, autorii studiului au ajuns la concluzia că până la 231 de milioane de persoane (între 16% şi 26% din totalul de 1 miliard de persoane din regiune) ar urma să fie infectate cu SARS-CoV-2 în primele 12 luni ale pandemiei de COVID-19.

Circa 4,6 milioane de persoane vor trebui să fie spitalizate, 140.000 vor prezenta infecţii puternice şi 89.000 vor fi grav bolnave.

Cercetătorii avertizează că o creştere a numărului de spitalizări cu COVID-19 ar deturna resursele deja limitate ale ţărilor africane de la atacarea principalelor probleme de sănătate de pe continent, precum HIV, tuberculoza, malaria şi malnutriţia.

Continentul african a raportat până în prezent puţin peste 75.000 de cazuri de COVID-19 şi 2.555 de decese.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...