ONU: Populaţia mondială care suferă de obezitate a depăşit-o pe cea care suferă de foame

Data publicării:
copil saracie foame shutterstock_515124046
Foto: Shutterstock

Populaţia mondială care suferă de obezitate a depăşit-o pentru prima oară pe cea care suferă de foame, potrivit datelor preliminare publicate luni de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO - Food and Agriculture Organization of the United Nations).

Deşi documentul privind starea globală a securităţii alimentare şi nutriţiei, elaborat de mai multe agenţii ale ONU, va fi publicat luna viitoare, directorul general al FAO, José Graziano da Silva, a precizat că rezultatele preliminare arată că pentru prima oară persoanele cu obezitate sunt mai numeroase decât care suferă de foame.

În timpul inaugurării la Roma a unui simpozion internaţional asupra viitorului alimentaţiei, Graziano da Silva a subliniat că regimul alimentar prost este în creştere, mai ales în ce priveşte obezitatea.

Anul trecut, ONU a estimat că populaţia care suferă de foame a crescut în 2017 pentru al treilea an consecutiv până la 821 milioane de persoane în întreaga lume, mai ales din cauza conflictelor, schimbărilor climatice şi recuperării lente a economiei, în timp ce obezitatea în rândul adulţilor afecta în 2016 peste 672 de milioane de oameni.

În 2016, de exemplu, numărul adulţilor cu obezitate însuma deja 104,7 milioane de persoane în America Latină şi în Caraibe, depăşind cu mult cele 39 de milioane de persoane care sufereau de malnutriţie în această regiune între 2015 şi 2017.

„Acum obezitatea este peste tot”, fără să facă distincţie între ţările dezvoltate sau cele în dezvoltare, a declarat responsabilul FAO, care a pus această problemă pe seama schimbării regimului alimentar, ca urmare a urbanizării, a consumului de mâncare tip fast-food şi altor factori.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...