Papa Francisc a atras la Vatican de trei ori mai mulţi credincioşi decât Benedict XVI

Data publicării:
papa francisc mfax-3

Potrivit Vaticanului, mai mult de 6,6 milioane de oameni au fost prezenţi la audienţele generale, liturghii şi la rugăciunea duminicală Angelus, după alegerea ca papă a lui Jorge Bergoglio.

Actualul Suveran Pontif l-a depăşit în popularitate chiar şi pe Papa Ioan Paul al doilea, unul dintre cei mai iubiţi lideri ai bisericii catolice. Aproape 52 de mii de credincioşi au participat la fiecare audienţă săptămânală.

Din cauza acestui număr mare, sala destinată de obicei audienţelor, nu a fost folosită nici măcar o dată în cele zece luni ale noului pontificat, acestea tinandu-se în Piaţa San Pietro.

La rugăciunea Angelus, rostită duminica şi cu ocazia sărbătorilor religioase importante, au fost prezenţi până acum aproape 3 milioane de credincioşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri