Populația de fluturi monarh, care migrează peste 3.000 km pentru a hiberna în Mexic, a scăzut cu un sfert

Data publicării:
mii de fluturi monarh, colorati maro cu negru, care migreaza in mexic pentru hibernare
Migrația fluturilor monarh este un adevărat spectacol, care se repetă în fiecare an. Foto: worldwildlife.org

Populaţia de fluturi monarh care a migrat din Canada în Mexic pentru a hiberna în această iarnă a scăzut cu 26% faţă de anul anterior, au informat joi Comisia pentru ariile protejate din Mexic şi World Wildlife Fund (WWF), potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Milioane de fluturi monarh migrează în fiecare an către Mexic, parcurgând peste 3.200 de kilometri din Canada, traversând întreaga Americă de Nord.

Însă aceşti fluturi cu aripile de culoare brun-roşcată şi nervuri de culoare neagră au ocupat doar 2,1 hectare de teren în decembrie 2020, comparativ cu 2,8 hectare în sezonul de iarnă precedent, a atras atenţia grupul WWF într-un comunicat.

Schimbările climatice au avut un "impact considerabil" asupra pattern-ului de migraţie al fluturilor monarh, dar şi asupra habitatului lor de creştere din Statele Unite, a precizat WWF.

Statul Michoacan, din vestul Mexicului găzduieşte cea mai mare rezervaţie de fluturi monarh, de obicei o atracţie turistică majoră. Numărul de vizitatori a scăzut însă puternic în timpul pandemiei de COVID-19, au declarat oficialii sanctuarului.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
Eroare în legea pensiilor. Doi colegi au muncit 40 ani, dar unul are pensie cu 1100 lei mai mare
Nina Kutina, o femeie din Rusia, găsită de poliția din India într-o peșteră în junglă
O rusoaică a fost găsită împreună cu fiicele ei într-o peșteră din India în mijlocul unei jungle pline de...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra