Război sau pace. Crimeea se pregăteşte de referendum, avioanele Rusiei şi ale SUA fac exerciţii militare

Data publicării:
razboi sau pace ucraina

Ucraina se apropie de un moment decisiv: organizarea în Crimeea a referendumului pentru alipirea la Rusia, vot de care depinde dacă va fi război sau pace în zonă. Armata rusă şi-a intensificat manevrele militare de la graniţele cu Ucraina, în timp ce NATO face exerciţii nu departe de frontierele ruseşti. Statele Unite au trimis avioane de luptă în Polonia, iar Rusia are astfel de aparate în Belarus. În acest timp, calea diplomatică pentru rezolvarea crizei mai are o şansă: vineri, la Londra, se întâlnesc secretarul de stat american John Kerry şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Situaţia din Ucraina rămâne explozivă. La Doneţk, o persoană care manifesta în favoarea Kievului a fost ucisă de susţinătorii Moscovei. În Crimeea, comandantul unei unităţi militare ucrainene a cerut ordine precise de la superiorii săi de la Kiev. Colonelul a ameninţat că dacă nu va primi instrucţiuni va deschide focul asupra trupelor ruseşti care îi blochează unitatea. Este vorba despre acelaşi comandant care săptămâna trecută a sfidat trupele ruseşti şi le-a cerut să plece din faţa unităţii sale.

În acest timp, Rusia desfăşoară manevre militare de amploare. La rândul său, Alianţa Nord-Atlantică desfăşoară o serie de exerciţii în nordul Norvegiei, în apropierea graniţei cu Rusia. În sprijinul Kievului au venit şi autorităţile americane, care au trimis în Polonia mai multe avioane de luptă F-16.

Pe fondul acestor pregătiri militare, şeful diplomaţiei americane spune că este pregătit pentru negocierile cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: „Vom oferi anumite opţiuni ministrului de externe Lavrov şi preşedintelui Putin, prin el, şi Rusiei, cu speranţa - şi cred că speranţele lumii - că vom fi capabili să găsim o cale de reconciliere”, a spus John Kerry.

Ministrul britanic de Externe William Hague a cerut Rusiei să anuleze referendumul din Crimeea, pentru a evita impunerea unor sancţiuni internaţionale: „Vom continua să încercăm să găsim o cale diplomatică rezonabilă, dar în absenţa unui progres, desigur, restul lumii va lua măsuri suplimentare”, a spus el.

Noile autorităţi de la Kiev doresc să evite declanşarea unui conflict în Crimeea, dar sunt pregătite şi pentru o eventuală invazie în estul Ucrainei.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 


Ambasadorul rus la ONU: „Rusia nu vrea război, iar ruşii nici atât”

Rusia nu vrea război, iar ruşii nici atât, şi sunt convins că nici ucrainenii” nu îşi doresc, a afirmat joi ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, evocând criza din Ucraina la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în prezenţa premierului ucrainean Arseni IaţeniukAfirmând că vrea să îi răspundă direct lui Arseni Iaţeniuk, Vitali Ciurkin i-a acuzat pe europeni şi pe americani că au provocat această criză, incitându-i pe ucraineni să înlăture de la putere forţa guvernamentală legitimă.

Rusia nu doreşte exacerbarea acestei crize, a adăugat Ciurkin. El a apărat legitimitatea referendumului care va avea loc duminică în Crimeea, referindu-se, în special, la independenţa Kosovo, nerecunoscută de Moscova. În opinia sa, acest referendum se justifică printr-un vid juridic apărut în Crimeea în urma „înlăturării neconstituţionale de la putere a Guvernului de la Kiev”.

Ciurkin a vorbit în faţa mai multor ambasadori occidentali, inclusiv cei ai Statelor Unite, Franţei şi Marii Britanii, care cu toţii au apreciat că referendumul din Crimeea este ilegal şi au solicitat lansarea unui dialog politic între Moscova şi Kiev, cu scopul de a soluţiona paşnic criza ucraineană. El a făcut ironii pe seamna „situaţiei idilice” din Ucraina imaginate de occidentali şi a repetat că Rusia nu va recunoaşte legitimitatea noilor autorităţi de la Kiev.

Pe de altă parte, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a cerut în faţa Consiliului de Securitate ca Rusia să îşi retragă trupele suplimentare din Crimeea şi să accepte lansarea unor negocieri. Cu trei zile înainte de referendumul din Crimeea, premierul ucrainean declară că „încă mai există o şansă pentru soluţionarea paşnică a conflictului”.

Pe teren, Rusia organizează manevre militare în regiunea Rostov-pe-Don, în apropiere de graniţa cu Ucraina. Aproximativ 4000 de paraşutişti ruşi, 36 de avioane şi aproximativ 500 de vehicule participă la aceste exerciţii, potrivit agenţiei de presă Itar-Tass.

În plus, Rusia a mobilizat în Belarus şase avioane de luptă de tip Su-27 şi trei avioane de transport militar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului! Când se termină valul de caniculă extremă. România este sub cod roşu, aerul este...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
Câte dușuri e recomandat sa faci vara după ce ieși la pensie? Avertismentul medicilor: Pot face rău
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie