Redeschiderea pieţelor de animale vii din China stârnește controverse. Premierul australian critică OMS pentru susţinerea Chinei

Data publicării:
epidemie coronavirus China, oameni umblă cu măști pe fețe
Foto: GettyImages

Premierul australian Scott Morrison a criticat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru susţinerea acordată redeschiderii pieţelor de animale vii în China, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Este "de neînţeles" să se susţină funcţionarea acestor pieţe, cum este şi cea de unde se crede că a apărut noul coronavirus, din oraşul Wuhan din centrul Chinei, spune premierul australian. "Această decizie mă lasă perplex", a declarat Scott Morrison într-o emisiune matinală a postului TV Channel 9.

"Lumea trebuie protejată de potenţialele surse de epidemii cu aceste tipuri de viruşi. S-a întâmplat de prea multe ori", a adăugat Morrison.

În pieţele de animale vii, sau pieţe "umede", se vând în mod tradiţional animale vii, dar şi fructe şi legume, în aer liber.

Săptămâna trecută, OMS ar fi afirmat că este posibilă vânzarea sigură de produse alimentare în astfel de pieţe, cu condiţia să existe facilităţi adecvate, să se supună unor reglementări clare şi să se respecte practici de igienă corecte, menţionează dpa.

La începutul lui aprilie, China a început să relaxeze restricţiile adoptate împotriva epidemiei, iar piaţa umedă din Wuhan a fost redeschisă comerţului cu peşte, carne, fructe şi legume. 

Editor: B.P.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...