Regele Charles al III-lea își reia activitățile publice. Starea sa de sănătate este „foarte încurajatoare”, anunță Palatul Buckingham

Data actualizării: Data publicării:
regele charles
Regele Charles al Marii Britanii suferă de cancer și urmează un tratament din luna februarie. Sursa foto: Profimedia Images

Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice de marţea viitoare, medicii săi considerând "foarte încurajatoare" evoluţia stării sale de sănătate de la anunţarea diagnosticului de cancer, a anunţat vineri Palatul Buckingham, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

"Majestatea Sa Regele îşi va relua curând activităţile publice după o perioadă de tratament şi de recuperare în urma diagnosticului de cancer", potrivit unui comunicat al palatului. Medicii săi consideră "foarte încurajatoare progresele făcute până acum" şi rămân "optimişti" în ceea ce priveşte vindecarea lui în curs, a adăugat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

Angajamentele publice vor fi totuşi "adaptate dacă este necesar pentru a minimiza riscurile pentru recuperarea" regelui, a indicat sursa citată.

El va vizita cu soţia sa Camilla marţea viitoare un centru de luptă împotriva cancerului unde cuplul regal se va întâlni cu echipe medicale şi pacienţi, potrivit palatului.

Charles, în vârstă de 75 de ani, şi Camilla, 76 de ani, îi vor primi pe împăratul Naruhito al Japoniei şi pe soţia sa, împărăteasa Masako, pentru o vizită de stat la sfârşitul lunii iunie, la invitaţia Regatului Unit.

Cuplul imperial japonez a asistat funeraliile Reginei Elisabeta a II-a în septembrie 2022 la Londra.

Apariţiile sale publice vor fi decise de la caz la caz şi vor urma recomandările medicilor săi, a precizat purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham, menţionând că suveranul nu va urma un "program de vară complet".

De la anunţarea diagnosticului de cancer, la începutul lunii februarie, suveranul britanic şi-a anulat toate angajamentele publice oficiale, continuând în acelaşi timp să îndeplinească anumite funcţii oficiale sau să onoreze anumite reuniuni într-un cadru restrâns, cum ar fi întâlnirile sale săptămânale cu prim-ministrul Rishi Sunak.

Pe măsură ce se apropie prima aniversare de la încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla, "majestăţile lor rămân profund recunoscătoare pentru expresiile de bunătate şi urări de bine pe care le-au primit din întreaga lume în timpul momentelor bune şi provocărilor de anul trecut", se arată în comunicat.

Palatul Buckingham a anunţat la începutul lunii februarie că regele Charles al III-lea suferă de cancer, depistat în timpul unei operaţii la prostată cu câteva zile mai devreme şi că suveranul a început deja un tratament medical.

Ultima sa apariţie publică datează din 31 martie când Regele Charles al III-lea a sosit la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor pentru a asista la tradiţionala ceremonie religioasă oficiată cu ocazia Paştelui anglican, aceasta fiind prima sa apariţie publică importantă după ce anunţase că suferă de cancer în urmă cu două luni.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea, departe de Adrian Alexandrov. Unde a apărut fostul ministru, aștepta de ani buni să facă asta
Digi FM
Andi Moisescu, reacție neașteptată după ce s-a spus că ar fi divorțat de Olivia Steer. Ce a dezvăluit despre...
Pro FM
Maya, fiica Antoniei, a făcut 15 ani. Solista a mers în Italia, acolo unde puștoaica trăiește, pentru a fi cu...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
ANAF, invitatul surpriză la nunți și botezuri: „Se va scumpi masa la restaurant”. Ar fi vizat și darul de...
Newsweek
PSD începe demersul pentru eliminarea CASS la pensie. Și mamele ar fi scutite de plata asigurărilor
Digi FM
Soția lui Bruce Willis, noi declarații despre sănătatea îndrăgitului actor: A trebuit să ne adaptăm, avem o...
Digi World
Viață extraterestră mai aproape decât credeam? Descoperire surprinzătoare pe o planetă pitică din sistemul...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Cum fac față fiicele de 11 și 13 ani ale lui Bruce Willis la boala lui debilitantă: "Nu am vrut să creadă că...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie