Risc de contagiune. Yanis Varoufakis: Orice alt stat poate ajunge în situaţia Greciei

Data publicării:
varoufakis pe podea - GettyImages-477311694

Yanis Varoufakis a făcut aceste declaraţii într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais, în condiţiile în care statul iberic a fost considerat mereu expus riscului de contagiune.

„Pericolul ca oricare altă ţară să ajungă în situaţiei Greciei este mereu prezent şi se poate materializa dacă se vor repeta greşelile pe care Grecia a fost forţată să le comită. Să pedepseşti o naţiune măreaţă doar pentru a stârni frica altora nu ar trebui să definească Europa. Nu este Europa pe care noi ne-am dorit-o”, a declarat fostul ministru.

Guvernul grec a fost nevoit să introducă restricţii pe piaţa de capital la sfârşitul lunii iunie de teamă că perspectiva ieşirii ţării din zona euro va duce la retrageri masive din bănci şi, într-un final, la colapsul sistemului bancar. Situaţia s-a redresat parţial, după ce statul elen şi creditorii internaţionali au ajuns la un acord de principiu pentru un al treilea pachet de ajutor financiar.

Pe de altă parte, Bursa de la Atena a înregistrat pierderi majore la reluarea tranzacţiilor, după cinci săptămâni în care activitatea a fost suspendată. Analiştii spun că peisajul de pe piaţa financiară arată adevarata amploare a dificultăţilor economice ale Greciei şi zonele vulnerabile. Dacă indicele principal a pierdut 23 de procente, acţiunile celor mai mari bănci s-au prăbuşit cu 30%.

Analiştii anticipau cutremurul de pe bursa elenă. Cinci săptămâni de pauză forţată s-au tradus în pierderi pentru sistemul bancar, cel mai vulnerabil în urma crizei din Grecia. Banca Piraeus, Eurobank şi Banca Naţională a Greciei au pierdut aproape o treime din valoare. De altfel, ultima dintre ele a ajuns să valoreze mai puţin decât subsidiara sa din Turcia.

În ciuda evoluţiei puternic negative, pieţele financiare europene n-au reacţionat în consecinţă, ba chiar au deschis în creştere.

La finalul zilei de tranzacţionare, bursa de la Atena şi-a revenit timid şi a încheiat cu o scădere de 16 procente.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Fiul lui Nadal, momente delicioase cu Federer, Djokovic și Murray. Imagini virale cu puștiul plin de energie
Pro FM
CRBL, dezvăluiri despre divorț și relația cu Olga Guțanu: „Nu am cerut buletinul. A fost un șoc și pentru...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Care pensii ar urma să crească cu sute de lei? Cine sunt pensionarii care vor lua bani în plus?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”