Rusia a inclus „mişcarea internaţională LGBTQ” pe lista entităţilor „teroriste şi extremiste”

Data actualizării: Data publicării:
putin pe steagul lgbtq
Începând din 2013, o lege interzice în Rusia ”propaganda” ”relaţiilor sexuale netradiţionale” în rândul minorilor. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Rusia a plasat pe lista entităţilor ”teroriste şi extremiste” „mişcarea internaţională LGBTQ”, potrivit unei note a serviciului rus de informaţii financiare, consultată vineri de AFP, autorităţile ruse consolidând astfel represiunea minorităţilor sexuale, relatează sursa citată, preluată de News.ro.

”Mişcarea internațională LGBTQ” a fost deja interzisă de către Curtea Supremă rusă la sfârşitul lui 2023, deşi în Rusia nu există nicio organizaţie care să poarte acest nume.

Această formulare - ambiguă - a deschis calea unor pedepse grele cu închisoarea.

Preşedintele rus Vladimir Putin, care tocmai a fost reales la şefia ţării încă şase ani, promovează de mult timp ”familia” şi religia împotriva unui Occident pe care-l prezintă ca fiind ”decadent” sau ”satanist”.

După invazia Ucrainei, în februarie 2022, autorităile ruse reprimă tot mai ferm minorităţile sexuale.

Miercuri, autoritățile ruse au anunţat că au plasat în detenţie provizorie administratorii unui bar din Ural, care riscă până la zece ani de închisoare cu privire la ”extremism” LGBTQ.

Potrivit acuzării, ”în cursul anchetei s-a stabilit că acuzaţii, persoane care au o orientare sexuală netradiţională (...), susţin opiniile şi activităţile asociaţiei publice internaţionale LGBTQ interzisă în ţara noastră”.

Acesta este primul caz penal de acest fel, însă mai mulţi ruşi au fost condamnaţi în ultimele săptămâni la amenzi pentru că, de exemplu, au postat online fotografii cu steaguri curcubeu sau, în cazul a două tinere, au difuzat online o înregistrare video în care se sărutau.

Începând din 2013, o lege interzice în Rusia ”propaganda” ”relaţiilor sexuale netradiţionale” în rândul minorilor.

Această lege a fost lărgită în mod considerabil la sfârşitul lui 2022 şi interzice orice formă de ”propagandă” a lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor în presă, pe Internet, în cărţi şi în filme.

În iulie 2023, deputaţii ruşi au adoptat o lege care interzice persoanelor transsexuale operaţiile chirurgicale şi terapiile hormonale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Contribuțiile pentru pensie: cum verifici dacă ți-au fost plătite. Informații utile pentru români
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Calculul vechimii la pensie, schimbat. Care pensionari au mai puține zile muncite? Câți bani pierd?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie