Rusia va înființa baze militare în mai multe țări

Data publicării:
nave razboi rusesti - mil-1.ru

(sursa foto: mil.ru)

El a spus că se desfășoară negocieri, iar Moscova este pe cale să semneze acorduri în acest sens.

Ministrul a precizat că negocierile se referă nu numai la bazele militare, dar și la vizite în condiții avantajoase în porturi din aceste țări, precum și la deschiderea unor puncte de realimentare pentru bombardierele strategice ruse aflate în misiuni, scrie RIA Novosti.

Moscova are în prezent o singură bază navală în afara fostului spațiu sovietic – în Tartus, Siria, - dar soarta acestei facilități navale este incertă din cauza războiului civil.

În perioada postsovietică, Rusia a închis o mare bază navală pe care o avea în Vietnam și o bază de radare din Cuba, în 2002, din cauza constrângerilor financiare.

La mijlocul anilor 2000, Rusia a început să-și revigoreze aviația și flota strategice, în care vede un instrument de promovare a imaginii în străinătate și de protejare a intereselor naționale în lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...