S-a redeschis una dintre cafenelele vizate de atentatele din 13 noiembrie din Paris

Data publicării:
GettyImages-atentat franta paris flori
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Astfel, acesta devine primul local care se redeschide dintre cele șase cafenele și restaurante vizate de atentatele din capitala franceză. 

Localul, în care cinci persoane au fost ucise, „a șters stigmatul acestui coșmar” și a decis să se deschidă pentru a „revigora cartierul”, a declarat administratoarea sa, citată de Agerpres. „Vrem să le arătăm că suntem mai puternici decât ei, deci vrem să repornim ca să reînvie acest cartier”, a afirmat Audrey Bily într-o conferință de presă ad-hoc cu media internaționale. 

„Am efectuat câteva lucrări, am revopsit pereții, am șters stigmatul acelui coșmar. Cafeneaua La Bonne Biere este un loc de întâlniri (...). Asta este scopul nostru astăzi”, a adăugat ea. 

Buchetele de flori, lumânările și mesajele de susținere depuse în aceste ultime trei săptămâni pentru victime au fost mutate de pe terasă pentru a permite reinstalarea meselor localului, situat aproape de Piața Republicii, în partea de est a capitalei franceze. 

Un grup de peste zece clienți a venit în această cafenea în jurul orei locale 09:30 (08:30 GMT) pentru a-și bea cafeaua, chiar în fața camerelor de filmat. 

Pizzeria din apropiere, Casa Nostra, este în continuare închisă, la fel și barul Le Carillon și restaurantul Le Petit Cambodge, situat la câteva sute de metri depărtare, care au fost de asemenea vizate de "comandoul teraselor" în seara atacurilor. 

Trei jihadiști, între care presupusul „creier” al atacurilor, belgianul marocan Abdelhamid Abaaoud, au mitraliat terasele celor patru localuri, precum și un bar din estul Parisului, La Belle Equipe. 

Unul din membrii comandoului, Brahim Abdeslam, a murit după ce s-a aruncat în aer în restaurantul Comptoir Voltaire, dar nu a făcut victime.

Atentatele de la 13 noiembrie — care au îndoliat întreaga Franță și au stârnit o vie emoție pe plan internațional — au vizat terasele acestor cafenele și restaurante, sala de concerte Bataclan, scena masacrului unde au fost ucise 90 de persoane, precum și împrejurimile Stade de France, de la periferia de nord a Parisului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Au intrat primele pensii pe card. La ce oră virează banii BCR, BRD, Raiffeisen, CEC, ING, BT?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu