S-a schimbat capătul lumii. Puerto Williams, cel mai sudic oraș din lume

Data actualizării: Data publicării:
capatul lumii

Calitatea de oraș a localității Puerto Williams din Chile a fost recunoscută de oficialități, iar fostul cătun a preluat de la Ushuaia titlul de capătul pământului acordat orașului aflat cel mai aproape de Polul Sud pe continentul american, anunță Mediafax.

Puerto Williams a preluat titlul deținut până acum de Ushuaia, localitatea argentiniană aflată în apropiere și a mutat capătul lumii de cealaltă parte a canalului Beagle, în Țara de Foc.

Locuitorii micului oraș chilian s-au declarat încrezători că titlul le va aduce mai mulți turiști. Localitatea se află la mai puțin de 50 de km de Ushuaia, fostul deținător al titlului, din Argentina, unde totul se învârte în jurul titlului pierdut.

În Argentina exista un tren spre capătul lumii, o bienală de artă la capătul lumii, iar orașul avea ca motto oficial formula "Ushuaia, fin del mundo, principio de todo" (Ushuaia, capătul lumii, începutul a tot). În ultimii 50 de ani, populația orașului argentinian a crescut de la 5.000, la 60.000.

În zona chiliană antarctică, Puerto Williams abia trece de un număr de 3.000 de locuitori. Ce consideră că aici ar fi ajuns acum mai bine de 10.000 de ani populația Yagan, o comunitate indigenă nomadă de vânători-culegători. Europenii au traversat canalul abia în secolul XVI dar abia în secolul XIX, zona a început să fie dezvoltată pentru a asigura aprovizionarea vaselor pornite la vânătoare de balene.

Puerto Williams a fost fondat în 1953 ca o bază navală chiliană, forțele marine funcționând și ca furnizori de electricitate în localitate până în 2002. Între 1982 și 2002, numărul de locuitori a crescut de la 1.059 la 2.874 de locuitori și perspectiva recunoașterii statului urban deja începea să se contureze.

Clima din Puerto Williams este temperată subpolară oceanică, verile fiind scurte și răcoroase, cu temperaturi care ajung până la 27 de grade în ianuarie, în timp ce iernile au înregistrat scăderi de temperatură care nu au coborât sub -13.8 grade în luna iunie.

„Pentru noi e un instrument de atragere a unui număr mai mare de turiști”, spune Francisca Albornoz, Președintele Asociației Turistice de la Capul Horn.

În același timp, localnicii sunt îngrijorați de faptul că titlul le-ar putea afecta modul de viață: „Suntem obișnuiți cu liniștea, ne lăsăm ușile descuiate și cheia în contact. Ne facem griji că ne-am putea pierde acest mod tihnit de viață”, spune María Luisa Muñoz, vicepreședintele unei comunități Yagan din zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...