„Scuze de întârziere”. Un bărbat a returnat o carte la bibliotecă după 65 de ani

Data publicării:
Cineva pune pe un raft de bibliotecă cartea 1984 a lui George Orwell
Cartea „1984” a fost returnată la biblioteca din Portland după 65 de ani. Foto: Profimedia Images

Un bărbat din statul american Oregon s-a decis să returneze la bibliotecă o copie a romanului distopic „1984” la 65 de ani după ce a împrumutat-o inițial, în anul 1958, relatează BBC.

Într-un bilet pus printre paginile cărții, bărbatul de 86 de ani, care se semnează „WP” spune că romanul trebuie să se întoarcă la Biblioteca din comitatul Multnomah din orașul Portland pentru că el „încă este relevant în zilele noastre”.

„După ce am recitit romanul, mi-am dat seamă că, acum mai multe ca niciodată, această carte trebuie să fie pusă înapoi în circulație”, a scris bărbatul în biletul pe care l-a atașat cărții.

„Am vrut să-l returnez în 1958, când eram pe cale să termin facultatea la Universitatea de Stat din Portland, dar cumva n-am mai apucat să o mai fac.

Îmi cer scuze de întârziere. La 86 de ani am vrut să îmi eliberez conștiința”, mai spune el.

El adaugă că „părți semnificative sunt la fel de relevante astăzi precum erau și acum 65 de ani. Trebuie doar să adaugi cuvintele internet și rețele sociale și citești despre 2023”, a mai adăugat el.

Reprezentanții bibliotecii au precizat că nu îl vor amenda pe cel în cauză - „Puteți să vă considerați cu conștiința curată”, au transmis ei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„1984”, despre totalitarism și adevăr

Romanul „1984” a fost publicat în 1949, iar acțiunea se desfășoară într-o lume în care gândirea critică este suprimată de un regim totalitar. Romanul explorează, în principal, teme legate de traiul într-un regim totalitar și de adevăr.

Vânzările cărții au crescut puternic mai ales în 2017, la puțin timp după ce un consilier al lui Donald Trump a spus că administrația de la Casa Albă oferă „un adevăr alternativ” în ce privește disputa legată de numărul de oameni care participaseră la învestirea președintelui.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...