Singurătatea este mai periculoasă pentru diabetici decât fumatul, dieta deficitară sau depresia (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
tanara suparata, cu mainile pe fata si genunchii la piept
Singurătatea ar putea spori riscul de declanşare a unei boli cardiace în rândul pacienţilor diabetici, arată rezultatele unui studiu recent. Foto: Getty Images

Singurătatea ar putea spori riscul de declanşare a unei boli cardiace în rândul pacienţilor diabetici, arată rezultatele unui studiu recent, informează DPA. Oamenii de ştiinţă au descoperit că singurătatea ar putea fi un factor de risc mai important pentru apariţia bolii arteriale coronariene - o afecţiune din cauza căreia vasele sangvine care alimentează inima se îngustează sau ajung să fie blocate - decât dieta deficitară, lipsa exerciţiilor fizice, fumatul şi depresia.

Autorii studiului consideră că descoperirile lor, publicate în European Heart Journal, subliniază importanţa relaţiilor sociale pentru conservarea sănătăţii oamenilor.

Autorul studiului, Lu Qi, profesor la Facultatea de Sănătate Publică şi Medicină Tropicală din cadrul Universităţii Tulane din New Orleans, a declarat: "Calitatea contactului social pare să fie mai importantă pentru sănătatea inimii la persoanele cu diabet decât numărul angajamentelor sociale".

"Nu ar trebui să minimalizăm importanţa singurătăţii asupra sănătăţii fizice şi emoţionale. Îi încurajez pe pacienţii cu diabet care se simt singuri să se alăture unui grup sau să se înscrie la un curs şi să încerce să îşi facă prieteni printre oamenii cu care au interese comune", a adăugat el, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au analizat datele furnizate de UK Biobank - o bază de date online cu înregistrări medicale şi de lifestyle obţinute de la mai mult de o jumătate de milion de britanici - şi care vizau peste 18.000 de adulţi cu vârste cuprinse între 37 şi 73 de ani.

Aceste persoane aveau diabet, însă nu şi boală arterială coronariană, la începutul acestui studiu, desfăşurat pe o perioadă de un deceniu.

Cercetătorii au utilizat chestionare pentru a examina felul în care singurătatea şi alţi factori, precum Indicele de Masă Corporală (IMC), activitatea fizică, dieta, consumul de alcool, fumatul, medicaţia, presiunea sangvină, nivelul de colesterol şi glicemia, ar putea afecta relaţiile dintre oameni.

Pericolul singurătății

Pe parcursul a peste 10 ani, mai mult de 3.000 de pacienţi au dezvoltat o maladie cardiacă, inclusiv boală arterială coronariană şi accident vascular cerebral.

Autorii studiului au descoperit că persoanele care au înregistrat cele mai mari scoruri la factorul de risc "singurătate" au prezentat un risc cu 26% mai mare de a dezvolta o boală cardiacă în comparaţie cu persoanele cu scoruri mai mici.

Ei au descoperit şi că singurătatea este un factor de risc mai mare pentru apariţia bolilor cardiace decât dieta deficitară, absenţa exerciţiilor fizice, fumatul şi depresia - însă are o mai mică influenţă atunci când este comparată cu factori precum funcţia renală, nivelul de colesterol şi IMC-ul.

"Singurătatea s-a clasat mai sus ca factor de predispoziţie pentru boli cardiovasculare în comparaţie cu mai multe obiceiuri care ţin de stilul de viaţă. Am mai descoperit că, pentru pacienţii cu diabet, consecinţa factorilor de risc fizic (glicemie slab controlată, hipertensiune, colesterol ridicat, fumat şi funcţie renală deficitară) este mai mare în rândul celor singuri în comparaţie cu cei care nu sunt singuri", a declarat profesorul Lu Qi.

"Aceste rezultate sugerează că întrebarea adresată pacienţilor cu diabet despre singurătate ar trebui să devină parte a examinării standard, iar cei afectaţi ar trebui direcţionaţi spre serviciile de sănătate mintală", a adăugat autorul studiului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Rita Ora, declarație emoționantă pentru Taika Waititi, de ziua lui: „Sunt atât de mândră de tine, mă inspiri...
Film Now
De la Paris la Veneția. Lily Collins, surprinsă la filmările pentru „Emily in Paris” în cel mai romantic oraș...
Adevarul
Cât de aproape e acum pacea în Ucraina și ce are de făcut România. „Asta arată capacitatea Europei de a se...
Newsweek
Decizie cu impact uriaș pentru pensiile contributive și militare. „Plata pensiei se suspendă”
Digi FM
Dan Negru, mesaj tranșant despre războaiele care zguduie lumea: „Trimiteți copiii elitelor pe front. Va fi...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Omul care și-a dorit să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black...
UTV
Andra și Cătălin Măruță, vacanță la Marbella. Cine este milionarul alături de care și-au petrecut sejurul in...