Social-democraţii, pe primul loc în alegerile din Cehia

Data publicării:
Bohuslav Sobotka 2009 wikipedia crop

Potrivit rezultatelor finale, formaţiunea CSSD a obţinut 20,45%, Noua Mişcare (ANO), înfiinţată în 2011 de influentul om de afaceri Andrej Babis 18,65%, iar comuniştii (KSCM) 14,91%, potrivit Mediafax.

Alte patru formaţiuni au depăşit pragul electoral de 5%: TOP 09 (11,99%) şi ODS (de dreapta) cu 7,72%, creştin-democraţii KDU-CSL (centru-dreapta) cu 6,78% şi partidul populist Usvit (Zorii Democraţiei Directe), condus de omul de afaceri de origine niponă Tomio Okamura, cu 6,88%.

„Rezultatul nu este cel pe care îl aşteptam", a declarat liderul CSSD Bohuslav Sobotka. El urmărea un rezultat de aproximativ 30% ceea ce i-ar fi permis să formeze un guvern minoritar susţinut tacit de comunişti.

„Negocierile vor fi dificile, un guvern minoritar precum şi un guvern de coaliţie figurează printre variante", a adăugat el.

CSSD şi KSCM au obţinut împreună doar 83 de locuri în cadrul Camerei inferioare formată din 200 de aleşi, sub majoritatea aşteptată.

În plus, conform lui Babis, ANO nu caută să intre în guvern: "Nu vrem să întrăm la guvernare, vrem mai ales să impunem legi importante în Parlament", a declarat el înainte de a exclude formal orice cooperare cu KSCM şi partidele de dreapta ODS şi TOP 09.

Analiştii politici au semne de întrebare referitoare la configuraţia viitoarei coaliţii guvernamentale care ar trebui să înlocuiască guvernul tehnocrat condus de economistul Jiri Rusnok, instalat în iunie după căderea Cabinetului de centru-dreapta al premierului Petr Necas, criticat pentru măsurile de austeritate şi afectat de o serie de scandaluri.

Bohuslav Sobotka, liderul CSSD, spera la un rezultat în jurul a 30%, care i-ar fi permis să formeze un guvern minoritar care ar fi beneficiat de susţinerea tacită a KSCM, o variantă acceptată şi de preşedintele Milos Zeman, politician de stânga şi fost membru al partidului comunist în perioada 1968 - 1970.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...