Stoltenberg: Nu vedem o amenințare militară iminentă împotriva Alianței

Data actualizării: Data publicării:
jens stoltenberg sustine un discurs
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat după reuniunea miniștrilor apărării din țările Alianței că investițiile în apărare sunt „pe drumul cel bun”, relatează The Guardian.

„Azi am accelerat munca pentru a asigura resursele noilor noastre planuri de apărare și pentru a consolida baza noastră industrială de apărare transatlantică”, a declarat Stoltenberg.

„Acest lucru necesită investiții și suntem pe drumul cel bun”, a subliniat secretarul general al NATO.

În 2024, aliații europeni vor investi în total 380 de miliarde de dolari în apărare, a spus el, menționând că, pentru prima dată, aceasta se ridică la 2% din PIB-ul lor total.

„Nu putem niciodată să considerăm pacea un lucru venit de la sine”, a spus Stoltenberg, „dar nu vedem o amenințare militară iminentă împotriva Alianței”.

„NATO continuă să se asigure că nu există loc de calcule greșite la Moscova, cu privire la disponibilitatea noastră de a proteja toți aliații”, a adăugat acesta.

Miercuri, Stoltenberg a anunțat că 18 din cele 31 de ţări NATO îşi vor atinge obiectivul de a cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare în acest an

Câți aliați au atins obiectivul de 2%

Ţările NATO, dintre care 29 (din totalul de 31) sunt europene, s-au angajat în 2006 să atingă acest obiectiv până în 2024, dar numai 11 dintre ele - între care România - au depăşit anul trecut pragul de 2%, potrivit unei estimări anterioare a Alianţei. Acest prag, considerat anterior un ideal de atins, a devenit prag minim la ultimul summit al NATO, care a avut loc la Vilnius în iulie anul trecut.

În 2014 - anul când Crimeea a fost ocupată de Rusia - , doar trei ţări aliate atingeau acest obiectiv de 2%, potrivit lui Stoltenberg.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...