SUA scapă la limită de intrarea în incapacitate de plată. Obama: Le mulţumesc milioanelor de americani care au prevenit colapsul. Acum, să trecem din nou la treabă

Data publicării:
HR

Republicanii pierd o bătălie importantă, dar vor încerca să continue războiul deschis împotriva reformei sănătăţii iniţiate de preşedintele Barack Obama. Cu doar câteva ore înainte de expirarea termenului de majorare a plafonului de îndatorare a Statelor Unite, Senatul american a adoptat cu majoritate textul care ridică plafonul până la 7 februarie. Cu mai puţin de două ore înainte de termenul-limită, membrii Camerei Reprezentanţilor au urmat exemplul senatorilor.

Apelul preşedintelui Barack Obama la reacţii faţă de blocarea unui acord timp de aproape 17 zile

ACTUALIZARE ora 13:50 În ciuda entuyiasmului generat de încheierea acordului, experţii atrag atenţia că e vorba despre o soluţie de moment. Bugetul este prevăzut doar până la jumătatea lunii ianuarie 2014, iar plafonul de îndatorare trebuie crescut din nou la începutul lui februarie. Până atunci, o comisie specială trebuie să elaboreze un acord bugetar pe termen lung.

Votul final din Camera Reprezentanţilor a fost marcat şi de un incident neobişnuit, în momentul în care o stenografă a avut o cădere nervoasă. „Dumnezeu nu va fi luat în derâdere. Cea mai mare dezamăgire e că aceasta nu e o naţiune care ascultă de Dumnezeu. Niciodată nu a fost aşa!”, a strigat femeia, în mijlocul sălii. Stenografa a fost imediat evacuată.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

ACTUALIZARE ora 7:42 Coreea de Sud este prima ţară care salută deznodământul pozitiv de la Washington. Guvernul de la Seul a răsuflat uşurat, considerând că deblocarea funcţionării statului federal american şi evitarea intrării Statelor Unite în încetare de plăţi a eliminat cel mai mare risc pe termen scurt de pe piaţă.

În schimb, bursele asiatice au primit vestea fără mare entuziasm. La deschiderea şedinţelor de tranzacţionare din Tokyo, Hong Kong, Sydney sau Shanghai, indicii au avut doar uşoare creşteri, şi asta pentru că acordul votat de aleşii de la Washington rezolvă doar pe termen scurt problemele financiare ale SUA.

La Bursa din New York, acţiunile au crescut puternic, ca şi cotaţia dolarului în raport cu valutele importante.

Joi, Statele Unite au de returnat 120 de miliarde de dolari către creditorii externi.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 


ACTUALIZARE ora 7:13 După ce a promulgat legea, preşedintele Barack Obama a postat pe Twitter: Le mulţumesc milioanelor de americani care şi-au făcut glasul auzit şi au prevenit colapsul. Şi acum, să trecem din nou la treabă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE ora 5:17 Majoritatea deputaţilor au votat pentru adoptarea bugetului. Plafonul de îndatorare a Statelor Unite a fost majorat, riscul de intrare în incapacitate de plată a fost eliminat, cel puţin deocamdată. Se aşteaptă semnătura pe actul de promulgare a actului.

285 de membri ai Camerei Reprezentanţilor au votat pentru, 144 au votat împotrivă.

ACTUALIZARE ora 5:05 Cu două ore înainte de expirarea termenului-limită de adoptare a textului legislativ, au votat pentru 105 de deputaţi şi împotrivă 41 de deputaţi.

Legea adoptată miercuri, un text de compromis, elimină riscul unei intrări în incapacitate de plată a SUA şi deblochează statul federal, închis parţial de la 1 octombrie.

Lupta continuă, însă blocarea acordului bipartit obţinut astăzi de către membrii Senatului nu reprezintă strategia noastră”, se arată într-un comunicat al preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner. „Eforturile noastre vor continua pentru a stopa catastrofa pe care o reprezintă legea reformei în sănătate” promovată de Barack Obama, a precizat Boehner.

Pentru republicani, acest final reprezintă o înfrângere majoră: „Am luptat pentru o cauză nobilă, însă nu am câştigat”, a mai spus preşedintele Camerei, pentru un post local de radio.

Acordul a fost încheiat miercuri la Senat, cu doar câteva ore înainte de un colaps. Documentul prevede ridicarea plafonului datoriei până la 7 februarie şi redeschiderea până la 15 ianuarie a agenţiilor federale închise parţial de la 1 octombrie, convocând în acelaşi timp o comisie pentru a negocia pentru 2014.

Citiţi aici un comentariu Slate.com cu titlul Obama câştigă.

Este într-adevăr o victorie pentru liderul de la Casa Albă, care a ţinut piept cu fermitate presiunilor republicanilor. În schimb, aceştia nu au obţinut mari concesii în privinţa reformei în sănătate Obamacare, pe care au încercat să o amâne în schimbul votului lor. În plus, au pierdut 20 de puncte în sondajele de opinie.

Ella Moroiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Se alimentează cardul de energie. Ce pensie trebuie să ai ca să iei banii? Când se dau? Și ce sumă
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...