Tânără din România ucisă într-o stațiune din sudul Franței. Poliția crede că soțul ei, om de afaceri scoțian, este autorul

Data publicării:
Mădălina Sneddon
FOTO: The Times

O tânără din România a fost ucisă în Franța, iar principalul suspect este chiar soțul ei, un om de afaceri scoțian aflat acum în spatele gratiilor.

Mădălina Sneddon, care era din București, dar locuia de mai mulți ani în Marea Britanie împreună cu soțul ei, Craig Sneddon, a fost găsită moartă, pe data de 13 iunie, la baza scărilor din apartamentul închiriat în Aix-en-Provence, sudul Franței. Soțul ei a fost cel care a sunat la poliție să anunțe decesul, relatează The Times.

„Apelul a fost făcut în franceză, cu un accent englez distinct, iar bărbatul a spus că a descoperit trupul fără viaţă al soţiei, pe scările clădirii”, a declarat o sursă din poliție.

Potrivit anchetei, Mădălina era în Marea Britanie iar soțul ei, în Franța, atunci când s-a declanșat pandemia. Din cauza restricțiilor de circulație, cei doi soți au fost despărțiți mai multe săptămâni. Mădălina a ajuns în Franța cu câteva zile înainte de a muri.

Anchetatorii spun că mai mulți martori au declarat că din apartamentul celor doi se auzeau frecvent ţipete.

Soțul a fost reținut, dar susține că este nevinovat și pune moartea soției pe seama unui accident. El a spus că în ziua tragediei amândoi au consumat alcool, de bucurie că s-au revăzut, iar Mădălina ar fi căzut pe scări.

„Experţii criminalisti au examinat cadavrul şi au concluzionat că femeia a fost ucisă. Autopsia efectuată a dezvăluit răni care erau incompatibile cu o simplă cădere pe scări", potrivit anchetatorilor. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă 30 de ani după gratii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri