Târg de arme în Florida, la câteva zile după atac

Data publicării:
arme

Donald Trump acuză FBI, printr-un mesaj pe Twitter postat in această dimineaţă. Preşedintele american spune că agenţii au ratat avertismentele primite în legătură cu tânărul care a ucis 17 oameni într-un liceu din Florida pentru că au irosit timpul cu investigarea legăturilor dintre echipa Trump şi Rusia. Iar printr-un alt mesaj pe Twitter, Donald Trump a dat vina pe democraţi că nu au vrut să facă legi mai aspre pentru controlul armelor, atunci când aveau majoritate în ambele camere ale Congresului. Liderul de la Casa Albă a lansat aceste acuzaţii la doar câteva ore după ce sute de elevi ai liceului din Parkland, acolo unde a avut loc masacrul, au ieşit în stradă şi au cerut legi noi care să controleze armele de foc.

Elevii de la liceul din Florida, unde a avut loc atacul armat, nu vor ca tragedia prin care a trecut comunitatea lor să fie dată uitării, fără ca nimic să se schimbe. De aceea au ieşit în stradă cu sutele, să ceară legi mai stricte pentru accesul la arme de foc.

Emma Gonzalez, supravieţuitoare a atacului: Fiecare persoană care se află astăzi aici, toţi aceşti oameni, ar fi trebuit să fie acasă, în suferinţă. În schimb suntem aici deoarece atunci când guvernul şi preşedintele pot doar să trimită gânduri bune şi rugăciuni, e timpul ca victimele să ducă la schimbarea de care avem nevoie.

Donald Trump a fost criticat deoarece, după masacrul din liceu, a refuzat să vorbească despre subiectul accesului la arme.

Diego Pfeiffer, elev: Înţeleg că se tem de această problemă, dar atrag atenţia că şi trecut au fost probleme, iar oamenii mari au făcut schimbări, chiar dacă era ceva înfricoşător sau de negândit. Sclavia, de exemplu. Oamenii nu credeau că va putea dispărea vreodată.

Protestatarii spun că, indiferent ce probleme avea atacatorul, dacă nu putea să cumpere o puşcă semiautomată, nu ar fi putut ucide 17 oameni.

Ryan Deutsch, elev: Puştiul a fost exmatriculat. A trecut prin sistem. Dar s-a întors cu o armă şi a ucis oameni.

La doar câţiva kilometri de locul unde avea loc protestul, percepţia oamenilor era cu totul alta. Sute de persoane au venit la un târg dedicat armelor de foc spunând că de vină pentru masacre nu sunt armele, ci posesorii lor.

Adolfo Ginarte, fan al armelor de foc: Asemenea lucruri se vor mai întâmpla. Viaţa merge mai departe. Nu este nici prima oară şi, din păcate, nu o să fie nici ultima oară.

Nikolas Cruz, tânărul de 19 ani care şi-a împuşcat colegii şi profesorii la o zi după ce fusese exmatriculat din liceu, cumpărase legal arma crimei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a văzut toate țările lumii: a ajuns în cele 197 de state recunoscute, dar și în țări aflate în…
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”